International

Iranul nu a mutat uraniu puternic îmbogăţit înainte de atacuri, potrivit SUA

Administraţia Donald Trump a respins miercuri ipoteza conform căreia Iranul şi-a mutat uraniul puternic îmbogăţit înainte de atacurile americane, pe fondul întrebărilor legate de impactul acestei operaţiuni militare asupra programului nuclear al Teheranului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Donald Trump a atacat presa americană după dezvăluirea unui document confidenţial american care pune la îndoială eficacitatea bombardamentelor efectuate duminică în sprijinul Israelului împotriva siturilor de la Fordo, la sud de Teheran, Natanz şi Isfahan (centrul Iranului).

În opinia sa, atacurile americane din Iran au provocat distrugerea totală a instalaţiilor nucleare vizate.

Directorul CIA, John Ratcliffe, a confirmat, de asemenea, într-un comunicat că, potrivit unor “informaţii credibile”, programul nuclear al Teheranului a fost “grav afectat de recentele lovituri ţintite”.

“Acestea includ informaţii noi venind de la o sursă/metodă istoric fiabilă şi precisă, conform cărora mai multe instalaţii nucleare iraniene cheie au fost distruse, iar reconstrucţia lor ar putea să dureze câţiva ani”, a adăugat agenţia de informaţii americană.

Teheranul a recunoscut miercuri că instalaţiile sale nucleare au fost “considerabil afectate” de bombardamentele israeliene şi americane din timpul războiului de 12 zile.

Experţii au ridicat, însă, posibilitatea ca Iranul să se fi pregătit pentru atac evacuând aproximativ 400 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 60%, un nivel apropiat de pragul de 90% necesar pentru a dezvolta o bombă atomică.

“Vă pot spune că Statele Unite nu au avut nicio indicaţie că uraniul puternic îmbogăţit a fost mutat înainte de atacuri, aşa cum am văzut şi eu că se povesteşte în mod eronat”, a declarat pentru Fox News purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

“Cât despre ceea ce se află acum pe teren, este îngropat sub kilometri întregi de moloz din cauza succesului atacurilor de sâmbătă seara”, a adăugat ea.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), cu care Iranul doreşte să suspende cooperarea, “a pierdut vizibilitatea acestui material din momentul începerii ostilităţilor”, a declarat la rândul său directorul său general, Rafael Grossi, la televiziunea franceză.

“Nu aş vrea să dau impresia că este pierdut sau ascuns”, a adăugat el.

Potrivit respectivului raport preliminar, scurs în presă, atacurile au întârziat programul nuclear al Teheranului cu doar câteva luni, fără a-l distruge complet, contrar afirmaţiilor repetate ale lui Donald Trump.

Această dezvăluire l-a înfuriat pe preşedintele american. El a anunţat în special o conferinţă de presă susţinută de secretarul apărării, Pete Hegseth, joi la ora locală 8:00 (12:00 GMT), cu scopul de “a lupta pentru demnitatea marilor noştri piloţi americani”.

Israelul a lansat atacuri masive asupra Iranului pe 13 iunie, acuzându-l că încearcă să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Teheranul neagă, apărându-şi dreptul de a dezvolta un program nuclear civil. Iranul a răspuns ofensivei israeliene cu tiruri de rachete.

Un armistiţiu fragil, anunţat de Donald Trump, este în vigoare de marţi.

Articole recente

Canada ”intenţionează” să recunoască Palestina la ONU, în septembrie, anunţă premierul Mark Carney

Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie,…

o oră ago

Şedinţă de guvern – stabilirea mecanismului naţional privind decizia reintroducerii controalelor la frontierele interne, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului naţional…

o oră ago

Ucraina: Kievul promite că va “corecta” legea anticorupţie extrem de criticată

Ucraina va "corecta" o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un…

o oră ago

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More