International

Iranul numeşte noi şefi în fruntea Statului Major şi a Gardienilor Revoluţiei, după uciderea titularilor de Israel

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, l-a numit pe Abdolrahim Mousavi în funcţia de şef al Statului Major al forţelor armate după uciderea generalului Mohammad Hossein Baqeri, care deţinea această funcţie, în recentele atacuri israeliene, a relatat televiziunea de stat iraniană, informează EFE, potrivit Agerpres.

De asemenea, Khamenei l-a numit pe Mohammad Pakpour în funcţia de comandant-şef al Gardienilor Revoluţiei, înlocuindu-l pe generalul Hossein Salami, care a fost ucis şi el în atacurile israeliene.

Armata israeliană a atacat aproximativ o sută de ţinte în Iran în timpul nopţii , inclusiv înalţi oficiali militari şi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear, precum şi instalaţii sensibile, cum ar fi principala uzină de îmbogăţire a uraniului din Natanz, pe fondul controverselor legate de programul nuclear al Iranului.

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a confirmat moartea unui număr necunoscut de înalţi oficiali militari şi civili şi a promis o soartă “amară şi dureroasă” pentru Israel.

Printre militarii iranieni ucişi s-au numărat generalul Mohamed Hossein Baqeri, fostul şef al Statului Major, generalul Hossein Salami, comandantul-şef al Gardienilor Revoluţiei şi generalul Gholam Ali Rashid, comandantul bazei aeriene Khatam ol-Anbiya.

Cel puţin şase oameni de ştiinţă implicaţi în programul nuclear iranian au fost ucişi în atacurile lansate de Israel, potrivit agenţiei de presă iraniană Tasnim, citată de AFP.

“Abdolhamid Minouchehr, Ahmadreza Zolfaghari, Amirhossein Feqhi, Motalleblizadeh, Mohammad Mehdi Tehranchi şi Fereydoun Abbasi sunt oamenii de ştiinţă din domeniul nuclear martiri” ai atacului israelian, a informat Tasnim.

Presa iraniană a relatat, de asemenea, că Ali Shamkhani, consilier al liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, şi fost secretar al Consiliului Suprem de Securitate Naţională, este grav rănit.

Agenţia de presă iraniană IRNA a raportat moartea unui număr necunoscut de civili în zonele rezidenţiale din nordul Teheranului.

O reuniune specială a guvernului iranian a fost organizată după aceste atacuri, iar preşedintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se adreseze ţării “în curând”, conform unui mesaj de pe contul său X, în care a avertizat că “regimul sionist va regreta acţiunile sale de astăzi”.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

42 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

o oră ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

o oră ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

o oră ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More