International

Iranul respinge ca neîntemeiată acuzaţia SUA vizând un complot la adresa lui John Bolton

Iranul a respins miercuri ca neîntemeiată acuzaţia Statelor Unite la adresa unui iranian pentru un complot ce ar fi vizat uciderea lui John Bolton, consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Iranul avertizează cu fermitate împotriva oricărei acţiuni împotriva cetăţenilor iranieni sub pretextul acestor acuzaţii ridicole şi fără temei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran, Nasser Kanaani, potrivit presei iraniene.

Departamentul american de Justiţie l-a acuzat oficial miercuri pe un membru al Gărzilor Revoluţionare iraniene de complot în vederea asasinării lui John Bolton. Sharam Pursafi, cunoscut şi ca Mehdi Rezayi (45 de ani) a fost inculpat pe motiv că “a încercat să plătească 300.000 de dolari unor persoane din SUA pentru a executa asasinatul la Washington sau în Maryland”. Asasinarea lui Bolton ar fi fost un act de răzbunare pentru moartea generalului iranian Qassem Soleimani, ucis în ianuarie 2020 de o dronă americană pe aeroportul internaţional din Bagdad.

Articole recente

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei este anchetat, potrivit presei de stat

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…

3 minute ago

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

25 de minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

Percheziții DNA la ELCEN într-un dosar de corupție (surse); Compania colaborează cu autoritățile

Procurorii DNA efectuează, marți, percheziții în opt locații într-un dosar de corupție, printre care și…

2 ore ago

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

2 ore ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More