Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Ministerul iranian de Externe a afirmat marţi că Republica Islamică a acordat asistenţă, după ce a primit un semnal de alarmă, unui “petrolier care s-a confruntat cu o problemă tehnică” în Golf, relatează AFP.
“Potrivit legilor internaţionale (…), forţele iraniene s-au apropiat” de navă “şi, cu ajutorul unui remorcher, au adus-o în apele iraniene pentru a efectua reparaţiile necesare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Abbas Mousavi, potrivit unui cont de Twitter oficial al guvernului, potrivit Agerpres.
Abbas Mousavi a adăugat că mai multe detalii vor fi difuzate ulterior.
Mai devreme în cursul zilei de marţi, organizaţia TankerTrackers specializată în urmărirea încărcăturilor de petrol, a informat că petrolierul sub pavilion panamez Riah, care făcea curse dus-întors în Strâmtoarea Ormuz pentru a aproviziona alte nave, a intrat la 14 iulie în apele iraniene.
Potrivit TankerTrackers, semnalul de la sistemul automat de identificare a vasului s-a întrerupt în acel moment.
Ultima poziţie cunoscută a vasului Riah era în Strâmtoarea Ormuz, în largul Insulei Qeshm.
Tensiunea din jurul Strâmtorii Ormuz, prin care tranzitează aproape o treime din petrolul brut mondial transportat pe cale maritimă, a crescut în ultimele săptămâni din cauza unei spirale a evenimentelor. Printre acestea, atacuri cu origine necunoscută contra unor petroliere, pe care Statele Unite le impută Iranului, şi distrugerea unei drone americane de către Republica Islamică. Statele Unite susţin că au fost pe punctul de a declanşa bombardamente ca represalii.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More