International

Iranul susţine că administraţia Biden poartă responsabilitatea pentru moartea generalului Soleimani în urmă cu doi ani

Iranul a susţinut vineri că şi administraţia preşedintelui american democrat Joe Biden este responsabilă de decizia precedentului lider de la Casa Albă, republicanul Donald Trump, de a-l asasina pe Qassem Soleimani, cu ocazia lansării unor ceremonii de comemorare la doi ani de la eliminarea generalului iranian, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Atacul terorist (…) a fost orchestrat şi executat în mod organizat de guvernul american de atunci şi pentru care Casa Albă este acum responsabilă”, a transmis vineri într-un comunicat Ministerul iranian al Afacerilor Externe.

Conform normelor internţionale şi juridice, administraţia americană are o “responsabilitate internaţională definitivă” pentru această crimă, se mai menţionează în comunicat.

Iranul a lansat vineri o săptămână de ceremonii de comemorare a morţii generalului Soleimani, unul dintre cei mai importanţi comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, ucis într-un atac al unei drone americane la 3 ianuarie 2020 pe aeroportul din Bagdad.

El a fost eliminat alături de alte nouă persoane, printre care Abu Mahdi al-Muhandis, numărul doi din Hashd al-Shaabi, o coaliţie de paramilitari majoritari pro-Iran, integraţi în prezent în statul irakian.

Astfel, în Iran sunt organizate o serie de evenimente, printre care o defilare “a capacităţilor de rachete” ale Teheranului la 7 ianuarie.

Ceremoniile de comemorare survin în pline discuţii la Viena pentru salvarea acordului internaţional privind dosarul nuclear iranian, încheiat în 2015. Pactul este aproape mort, după retragerea unilaterală în 2018 a administraţiei Trump, care a reintrodus sancţiuni împotriva Teheranului, în cadrul unei politici de presiune maximală asupra Iranului.

Negocierile au fost relansate la sfârşitul lunii noiembrie după cinci luni de întrerupere între Iran şi ţările care fac parte încă din acord – Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China.

Ele urmăresc să obţină revenirea în acord a SUA, care participă la negocieri în mod indirect.

Pactul oferea Teheranului ridicarea unei părţi a sancţiunilor care îi sufocă economia, în schimbul unei reduceri drastice a programului său nuclear.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More