Categories: Fără categorie

Iranul susţine că avansează în cercetările pentru producerea de uraniu metalic

Iranul a transmis miercuri Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) că avansează în producţia de uraniu metalic pentru a servi drept combustibil la un reactor, ceea ce ar marca o nouă încălcare a angajamentelor sale din acordul internaţional semnat în 2015, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Iranul a informat Agenţia într-o scrisoare din 13 ianuarie că +modificarea şi instalarea echipamentului corespunzător pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare a început deja+”, a indicat AIEA într-un comunicat, referindu-se la proiectul Iranului de a efectua cercetări asupra producţiei de uraniu metalic într-o uzină şi Ispahan (centru).

Potrivit Teheranului, aceste cercetări au ca obiectiv să furnizeze combustibil avansat pentru un reactor de cercetare de la Teheran.

“Uraniul natural va fi utilizat pentru a produce uraniu metalic într-o primă fază”, a indicat într-un mesaj pe Twitter ambasadorul iranian la AIEA, Kazem Gharib Abadi.

Subiectul este sensibil pentru că uraniul metalic poate fi utilizat ca o componentă a armelor nucleare, iar acordul din 2015 specifică o interdicţie de 15 ani asupra “producţiei sau achiziţionării de metalelor plutoniu sau uraniu ori a aliajelor acestora”.

El prevede că Iranul poate fi autorizat să înceapă cercetările privind producţia de combustibil pe bază de uraniu “în mici cantităţi agreate” după zece ani, dar numai cu autorizaţia celorlalte părţi semnatare ale acordului.

În 2015, Republica Islamică şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) au încheiat la Viena un Plan de acţiune comun şi cuprinzător (JCPOA) destinat să reglementeze problema nucleară iraniană după 12 ani de tensiuni.

Preşedintele american, Donald Trump, şi-a retras ţara din acord în 2018 înainte de a restabili şi intensifica sancţiunile economice punitive.

Ca răspuns la sancţiuni, Iranul a renunţat progresiv la angajamentele sale asumate în cadrul acordului.

Dosarul a cunoscut noi tulburări de la asasinarea, la sfârşitul lunii noiembrie, a cercetătorului iranian în domeniul nuclear Mohsen Fakhrizadeh.

În urma acestui atac atribuit Israelului, aripa cea mai dură de la Teheran a promis o ripostă şi parlamentul a adoptat o lege controversată preconizând producerea şi stocarea a “cel puţin 120 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20% pe an” şi “încetarea” inspecţiilor din partea AIEA, destinate să verifice dacă ţara încearcă să se doteze cu bomba atomică.

Teheranul afirmă că îşi va aplica automat angajamentele în domeniul nuclear dacă viitoarea administraţie americană a democratului Joe Biden va ridica sancţiunile impuse Teheranului de către Washington din 2018.

Preşedinte ales al SUA, Joe Biden, a spus că îşi doreşte o schimbare a politicii de “presiune maximală” împotriva Iranului dusă de administraţia actuală a lui Donald Trump.

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

19 minute ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

25 de minute ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

26 de minute ago

Muhammad a fost cel mai popular nume pentru băieți în Anglia și Țara Galilor în 2024, conform înregistrărilor de nașteri – Visual Capitalist

Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…

28 de minute ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

35 de minute ago

This website uses cookies.

Read More