Categories: Fără categorie

Iranul trimite în Ucraina cutiile negre ale avionului doborât accidental

Iranul trimite în Ucraina cutiile negre ale avionului ucrainean de pasageri pe care armata sa l-a doborât accidental în această lună, a informat sâmbătă agenţia de ştiri Tasnim, conform Reuters, potrivit Agerpres.

Autorităţile iraniene sunt pregătite şi pentru experţi din Franţa, Canada şi Statele Unite pentru a examina datele din cutii, a mai scris agenţia de ştiri semi-oficială.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului au fost ucise atunci când zborul operat de Ukrainian International Airlines a fost doborât pe 8 ianuarie la scurt timp după decolarea de la Teheran în drum spre capitala Ucrainei, Kiev.

“Folosind expertiză din ţări ca Franţa, Canada şi America vom încerca să citim (înregistratorul datelor de zbor) la Kiev”, a declarat Hassan Rezaifar, director responsabil cu investigarea accidentului în cadrul Organizaţiei Aviaţiei Civile din Iran, citat de Tasnim.

“Dacă acest efort eşuează, atunci cutia neagră va fi trimisă în Franţa”. Cutiile negre nu vor fi citite în Iran, a precizat Rezaifar, conform Tasnim.

Cincizeci şi şapte dintre pasagerii care au murit erau canadieni. Prim-ministrul Justin Trudeau, care a făcut presiuni pentru o investigaţie completă asupra doborârii avionului, a spus vineri că Iranul ar trebui să trimită cutiile negre în Franţa pentru analiză.

Franţa este una dintre puţinele ţări care pot citi înregistratoarele de date de zbor şi din cabina de pilotaj, care au fost grav avariate, a declarat Trudeau într-o conferinţă de presă la Ottawa.

După acest incident, Iranul s-a confruntat cu o criză care s-a agravat în afara ţării şi în plan intern, autorităţile anunţând abia după câteva zile că armata sa a doborât accidental avionul.

Incidentul s-a produs în timp ce Iranul era în alertă ridicată pentru o posibilă acţiune de represalii în urma atacurilor sale asupra bazelor irakiene care adăpostesc militari americani. Aceste atacuri au fost lansate pentru a răzbuna uciderea de către Statele Unite a comandantului militar Qassem Soleimani într-un atac cu dronă în Bagdad pe 3 ianuarie.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More