Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMichéal Martin/ Sursa foto: twitter.com/michealmartintd
Şeful diplomaţiei irlandeze Micheal Martin a declarat pentru Financial Times că Dublinul studiază fezabilitatea unui recurs în justiţie în cazul proiectului de lege britanic privind amnistia, care urmăreşte să renunţe la acuzaţiile legate de violenţele care au zguduit Irlanda de Nord timp de trei decenii, transmite AFP, potrivit Agerpres.
“Am cerut un aviz juridic”, a declarat ministrul irlandez de externe Michael Martin, adăugând că se aşteaptă un răspuns “în termen de 15 zile”.
“Vom reflecta apoi asupra acţiunilor pe care le vom întreprinde ulterior”, a spus el.
Guvernul irlandez are semne de întrebare în legătură cu compatibilitatea proiectului de lege cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Textul, prezentat în mai 2022, propune abandonarea urmăririlor judiciare legate de conflictul din Irlanda de Nord pentru soldaţii şi paramilitarii britanici care decid să coopereze cu autorităţile.
Peste 3.500 de persoane au murit în timpul celor trei decenii de conflict din Irlanda de Nord între protestanţi şi catolici.
Aproximativ 1.200 de decese continuă să facă obiectul unei anchete poliţieneşti, potrivit guvernului britanic. Pentru Londra, legea trebuie să permită închiderea a sute de astfel de cazuri nerezolvate. Însă proiectul de lege, a cărui examinare trebuie să continue săptămâna viitoare în Parlamentul britanic, este criticat de familiile victimelor, de întreaga clasă politică nord-irlandeză, de guvernul irlandez, precum şi de Consiliul Europei, care şi-a exprimat recent “îngrijorarea profundă” cu privire la eşecul Regatului Unit de a soluţiona disensiunile generate de text.
Cu toate acestea, legea a fost salutată de asociaţiile de veterani, care consideră că unii militari au făcut obiectul unor urmăriri penale nedrepte.
În noiembrie 2022, pentru prima dată de la încheierea conflictului în 1998, un fost soldat britanic, David Holden, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru uciderea unui bărbat cu un glonţ în spate la un punct de control în 1988.
Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…
Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…
O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…
Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…
Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…
Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…
This website uses cookies.
Read More