International

Irlanda studiază opţiunea participării la o forţă de menţinere a păcii în Ucraina sub mandat ONU

Guvernul irlandez ar putea participa în Ucraina la o forţă de menţinere a păcii sub mandat ONU dacă părţile ajung la un acord pentru a pune capăt războiului, a informat joi postul public de televiziune RTE, informează EFE, potrivit Agerpres.

Premierul irlandez Michael Martin a prezentat această opţiune altor lideri din statele membre UE într-o videoconferinţă organizată miercuri de preşedintele francez Emmanuel Macron, conform sursei citate.

Şeful executivului de la Dublin, o coaliţie între centrişti şi creştin-democraţi, a indicat că Irlanda, o ţară în mod tradiţional neutră, nu s-ar implica într-o forţă care nu are un mandat internaţional bazat pe Carta ONU.

Potrivit RTE, premierul Michael Martin a făcut referire la tradiţia Irlandei în misiunile ONU de menţinere a păcii şi în special la implicarea actuală în Forţa Interimară a ONU din Liban (UNIFIL).

Premierul irlandez a mai subliniat că, mai presus de toate, Ucraina are nevoie de garanţii pentru a se asigura că Rusia, dacă se va ajunge la un armistiţiu, nu va ataca din nou, a cerut totodată accelerarea procesului de aderare a Kievului la UE.

Războiul din Ucraina va fi principala problemă ce va fi abordată la summitul miniştrilor de externe G20 de săptămâna aceasta din Africa de Sud, a subliniat joi vicepremierul şi şeful diplomaţiei irlandeze, Simon Harris, care a evidenţiat faptul că că ţara sa participă pentru prima dată la acest forum internaţional în calitate de invitat.

Referitor la poziţia preşedintelui american Donald Trump, Harris a dat asigurări că oricine acuză Ucraina că a început războiul “participă în mod clar la un revizionism exacerbat”.

“A existat un singur agresor în legătură cu această invazie brutală şi ilegală şi acesta este Vladimir Putin, care a luat decizia să invadeze o ţară vecină paşnică pe continentul european”, a subliniat Harris.

Articole recente

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

3 minute ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

37 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

o oră ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

3 ore ago

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More