Categories: Fără categorie

Irlanda va aloca 1,2 miliarde de euro pentru a susţine economia în cazul unui Brexit fără acord

Ministrul irlandez al Finanţelor, Paschal Donohoe, a anunţat marţi un plan de sprijin masiv, în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru a atenua impactul unui Brexit fără acord asupra economiei ţării sale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Brexit-ul este cel mai presant şi imediat risc pentru economia noastră” şi o ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană fără un acord ”ar fi foarte dificilă”, a declarat Donohoe într-o alocuţiune adresată Parlamentului.

”Aşadar, trebuie să creştem nivelul de sprijin acordat economiei” în raport cu ajutoarele deja stabilite. ”Anunţ alocarea unei sume de 1,2 miliarde de euro pentru a face faţă Brexit-ului”, a spus el.

Ministrul a precizat că 600 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru a ajuta sectoarele cheie ale economiei irlandeze, ca agricultura sau turismul, să absoarbă şocul unei ieşiri din UE fără un acord.

”Acesta este un buget fără precedent (…), dar acestea sunt vremuri fără precedent”, a subliniat ministrul, precizând că ”perspectivele Brexit-ului se îndreaptă acum către o ieşire fără acord”, ceea ce după părerea sa nu înseamnă însă că acest scenariu este ”inevitabil”.

”Ne vom confrunta cu provocările unui Brexit fără acord într-o poziţie de forţă” şi ”suntem pregătiţi”, a insistat Donohoe.

Un Brexit fără acord, care ar restabili graniţele fizice între Irlanda, membră a UE şi Irlanda de Nord, care face parte din Regatul Unit, ar putea lăsa fără locuri de muncă 55.000 de angajaţi irlandezi şi ar putea scădea produsul intern brut (PIB) al ţării cu 6%, conform datelor guvernamentale.

Din punct de vedere politic, revenirea controalelor la frontiere ar ameninţa, de asemenea, pacea în Irlanda de Nord, după decenii de conflicte sângeroase.

Premierul britanic, Boris Johnson, a promis că Brexit-ul va avea loc la 31 octombrie, cu sau fără un acord cu UE, iar negocierile cu Bruxellesul sunt în impas cu trei săptămâni înainte de termenul respectiv. 

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

9 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

9 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

9 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More