Categories: Fără categorie

Isărescu: Când economia creştea singură, am stimulat-o suplimentar să ajungem la 7%, dar cu 4-5% era suficient

Când economia creştea singură, am mai stimulat-o suplimentar să ajungem la 7%, dar cu 4-5% era suficient, iar când economia merge în jos, să te apuci să faci corecţii e treabă grea, a atenţionat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit Agerpres.

“Noi, Banca Naţională, atenţionăm că nu poate fi ceva mai rău, în momentul în care economia o ia în jos, să n-ai resurse de a o susţine, dimpotrivă să fii obligat să tai din resurse. Regula spune că după trei ani de pro-ciclitate, cât au fost în România, când economia va veni în jos, rămâi în pro-ciclitate. Aceasta e marea provocare a României din prezent. Ne vor forţa pieţele să găsim resurse, adică eventual să luăm măsuri de corecţie exact când nu trebuie. Asta încercăm să facem acum cu Guvernul, să evităm ca, într-o eventuală perioadă de scădere a activităţii economice, să luăm tot măsuri pro-ciclice. Când economia creştea singură, am mai stimulat-o suplimentar să ajungem la 7%. Era nevoie? Cu 4-5% era suficient… Când economia merge în jos, să te apuci să faci corecţii e treabă grea. Nu sunt aici să vă sperii, ci să vă încurajez. E treaba instituţiilor statului să găsească soluţii”, a spus Isărescu.

Acesta a menţionat, totodată, că, în România, a fost stimulată, “uneori prea mult”, recuperarea decalajelor prin politici fiscale pro-ciclice iar creşterea PIB bazată, în mare parte, pe consum acoperit din importuri nu este bună.

“Am stimulat, uneori prea mult, recuperarea decalajelor prin politici fiscale pro-clicice. Trebuie să facem asta cât mai puţin posibil, pentru că e dureros, în ceea ce priveşte reformele structurale. Când stimulezi consumul, creşte PIB. Noi am stimulat PIB-ul produs de alte ţări, ăsta este adevărul. Poţi să minţi oriunde în statistică, dar undeva te prinde rapid minciuna din urmă, în balanţa externă. Acolo te confrunţi cu exteriorul. Faptul că avansul PIB s-a bazat, în mare măsură, pe consum, care a fost acoperit din importuri, ca să nu explodeze preţurile, înseamnă că, pur şi simplu, nu este bine. Ciclul economic trebuie împăcat cu ciclul politic şi asta e treabă grea… Spun pentru toată lumea, şi pentru media, că nu fac parte din categoria acelora care cred că ciclul electoral trebuie să se dea după ciclul economic. Au altă logică, fiecare are logica lui, dar să se facă eforturi ca ele să se împace, să nu apară divergenţe majore, fracturi. Trebuie să înţegem că ciclul politic are logica lui. Democraţia are un cost. Trebuie găsită o formulă de compromis între ciclul economic şi ciclul politic”,

Consiliul Concurenţei organizează, luni, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), conferinţa cu tema “Mediul concurenţial şi competitivitatea în sectoare cheie ale economiei româneşti’. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

11 minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

17 minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

20 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More