Macroeconomie

Isărescu: Dacă vrem să reducem dobânzile la credite, în România, trebuie să mergem la inflaţie

Dacă vrem să reducem dobânzile la credite, în România, trebuie acţionat asupra inflaţiei, pentru că dobânzile nu sunt scoase din pălărie ci sunt determinate de piaţă, a declarat, marţi, într-un briefing de presă, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

“După noi, şi am spus-o în repetate rânduri, dobânzile nu sunt scoase din pălărie, ca să-l citez pe domnul academician Dăianu. Acestea sunt determinate de piaţă, pe bază de indicatori cantitativi. Dacă vrem să reducem dobânzile la credite, în România, trebuie să mergem la inflaţie. Şi acest lucru l-am spus în clar la Parlamentul României. Acolo trebuie acţionat, asupra inflaţiei, altfel sunt intenţii bine intenţionate, dar una este intenţia, dorinţa şi alta este posibilitatea. Mărimile economice sunt determinări obiective, nu sunt stabilite subiectiv. Banca Naţională poate cel mult să ghidoneze în anumite măsuri, dobânzile, şi acesta este instrumentul nostru principal de politică economică, dar şi noi dacă ne ducem prea departe de mărimile economice, de exemplu de inflaţie, greşim şi suntem invalidaţi pe piaţă”, a spus Isărescu, citat de Agerpres.

Guvernatorul BNR a adăugat că ideea potrivit căreia, în România, dobânda de politică monetară este mult prea înaltă la 2,50%, nu este realistă.

“Trăim într-o Europă cu capitaluri liber mişcătoare. Nici noi nu putem să ne ducem cu rata de politică monetară într-o anumită direcţie fără să ne uităm la zona euro. Ideea că, în România, dobânda de politică monetară este mult prea înaltă la 2,50%, nu este realistă. Avem, într-adevăr, alte probleme pe care le-am semnalat în Raportul de stabilitate, din toamna anului trecut: ecart încă mare între dobânzile de pasiv şi de dobânzile de activ”, a susţinut oficialul BNR.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, marţi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Dobânda de politică monetară este menţinută la 2,5% pe an din luna mai a anului trecut.

 

Articole recente

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

10 minute ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

14 minute ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

31 de minute ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

33 de minute ago

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

56 de minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More