Categories: Fără categorie

Isărescu, despre inflaţie: Prognoza noastră pe termen mediu nu este încă, spun eu, alarmantă

Prognoza inflaţiei pe termen mediu a Băncii Naţionale a României nu este încă alarmantă, iar majorarea preţurilor la curent şi la gaze sunt tranzitorii, a afirmat miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.

“Nu, în următoarea şedinţă de politică monetară nu ne aşteptăm la asta. Nu sugerează asta comunicatul, dar două lucruri sunt evidente şi reies şi din comunicat şi din analiza situaţiei internaţionale. Perioada dobânzilor scăzute se apropie de sfârşit. Acum în discuţie este numai ceea ce economiştii spun ieşirea. Cum se iese din această perioadă de stimulare chiar excesivă, puternică, a creşterii economice, inclusiv cu dobânzi scăzute. Deci, ca să folosesc iarăşi un termen neromânesc, dar utilizat de noi, timingul, calendarul de ieşire şi de revenire la normalitate este cel mai important, dar este încă sub discuţie. Nu avem aici o certitudine. Certitudinea este că tendinţa este spre normalitate, spre revenirea la normalitate. Şi asta depinde bineînţeles şi de presiunile inflaţioniste. Asta este un lucru cert. Al doilea lucru cert este că noi ne pregătim, de aia spuneam că folosim toate instrumentele, şi aş putea spune că am început deja cu un control mai serios al lichidităţilor pe piaţa monetară, ne pregătim pentru ce va urma. Prognoza noastră este că inflaţia este în creştere. Este însă legată de preţuri administrate pe care nu putem să le influenţăm. Deci ultimele majorări anunţate la gazele naturale vor impinge indicele ceva mai sus, este un fenomen tranzitoriu, din acest punct de vedere pentru că, de exemplu, majorarea preţului la electricitate va ieşi din calculul indicelui preţurilor de consum în luna ianuarie a anului viitor. Şi deci prognoza noastră pe termen mediu, cea la care ne uităm în primul rând, nu este încă, spun eu, alarmantă. Folosesc cuvântul încă pentru că sunt foarte mulţi factori care acţionează în acest sens”, a spus Mugur Isărescu, întrebat dacă ne putem aştepta ca în următoarea şedinţă de politică monetară dobânda cheie să crească.

El a menţionat că BNR va doza foarte bine instrumentele de politică monetară. De asemenea, instituţia se va uita şi la politica fiscală, la ce se va întâmpla în acest context al politicilor generale din România pentru a asigura creştere economică sustenabilă dar şi să ţină inflaţia sub control.

Totodată, întrebat despre datoria publică în creştere, Guvernatorul BNR a spus că ar fi bine să fie menţinută sub 60%.

“Punctul de vedere al Băncii Naţionale este că o datorie publică mai mică este în avantajul ţării, din punct de vederea al inflaţie, al stabilităţii financiare. Dar având în vedere nevoia de resurse, şi interne şi externe, creşterea pe datorie nu este o excepţie, ci dimpotrivă. Dacă vă uitaţi la nivelul Uniunii Europene cam aceasta este regula. Şi noi ne situăm în partea de jos a ţărilor membre a Uniunii Europene. Deci până la 60% nu văd probleme majore pentru România. Mai degrabă aş spune că deficitul bugetar, că de aici este datoria publică, nu vine din altă parte, din faptul că veniturile la buget sunt mai mici decât cheltuielile şi această situaţie durează de 30 de ani, de când a început tranziţia. Deci problema mai mare este ca acest deficit să fie redus treptat, nu brutal, situaţia bugetară şi deci situaţia deficitului bugetar să se consolideze la niveluri scăzute, să ajungem într-un timp rezonabil, şi aici Consiliul Fiscal are prezentată o întreagă strategie cu care noi suntem de acord, la un deficit bugetar sub 3% şi creşterea datoriei publice să nu depăşească 60%. Bine ar fi să se menţină sub 60%, poate chiar în jur de 55% şi apoi să descrească uşor, să se stabilizeze la acel nivel”, a declarat Mugur Isărescu.

El a menţionat că este nevoie de reforme, inclusiv în domeniul fiscal, de creşterea veniturilor, o disciplină mult mai severă în domeniul cheltuielilor, evitarea multiplelor excepţii în domeniu încasărilor bugetare.

Pe de altă parte, el a fost întrebat despre predicţiile economistului american Nouriel Roubini, care avertizează că vine o nouă criză, şi a afirmat că “speră din toată inima să nu aibă dreptate”.

Mugur Isărescu a declarat că avem două deficite, deficitul fiscal şi cel de cont curent, şi ar fi bine o situaţie tensionată pe plan internaţional să ne prindă cu aceste deficite la un nivel cât mai scăzut.

Articole recente

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

12 minute ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

17 minute ago

Meta Estate Trust raportează, în semestrul I, venituri de 13,78 milioane lei și profit net de 4,65 milioane lei

Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…

23 de minute ago

O divizie elveţiană a HSBC renunţă la peste 1.000 de clienţi bogaţi din Orientul Mijlociu, pe fondul presiunilor autorităţilor de reglementare

Divizia elveţiană de private banking a HSBC a început să renunțe la peste 1.000 de…

37 de minute ago

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More