International

Israel-Hamas/ Ankara denunţă ‘o nouă crimă împotriva umanităţii’; Actorii internaţionali care nu iau măsuri pentru a opri Israelul se fac complici la aceste crime’

Turcia a denunţat sâmbătă ”o nouă crimă împotriva umanităţii”, după lovitura israeliană asupra unei şcoli din oraşul palestinian Gaza, unde se aflau persoane strămutate, transmite AFP.

 

”Israelul a comis o nouă crimă contra umanităţii masacrând peste 100 de civili care îşi găseau refugiu într-o şcoală”, a scris MAE turc, care a denunţat ”încă o dată” dorinţa premierului israelian Benjamin Netanyahu ”de a sabota negocierile privind o încetare a focului”.

”Actorii internaţionali care nu iau măsuri pentru a opri Israelul se fac complici la aceste crime”, a adăugat diplomaţia turcă, potrivit Agerpres.

Atacul s-a soldat cu peste 100 de morţi şi alte zeci de persoane rănite, conform surselor medicale şi de securitate din enclava palestiniană, un bilanţ încă provizoriu, în timp ce armata israeliană afirmă că respectiva şcoală pe care a bombardat-o adăpostea un centru de comandă al grupării Hamas şi că a încercat să limiteze riscul provocării de victime civile.

Intrat joi în a 11-a lună, conflictul militar actual dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat în 7 octombrie anul trecut de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când 1.198 de persoane au fost ucise, în cea mai mare parte civili.

Alte 251 de persoane au fost răpite de Hamas în acea zi şi duse în Fâşia Gaza, dintre care 111 încă se află acolo, iar 39 sunt decedate, potrivit armatei israeliene.

Forţele de apărare israeliene (IDF) au ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră complexă, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor din Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat, până joi la prânz, cu 39.699 de morţi şi 91.722 de răniţi în rândul palestinienilor.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

11 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

11 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

11 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

11 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

11 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More