International

Israel-Hamas: Biden insistă pentru o “soluţie a două state”

“Trebuie să ne reînnoim angajamentul de a lucra pentru o soluţie a două state” între Israel şi palestinieni, a afirmat vineri preşedintele SUA Joe Biden, apreciind că aceasta este “mai important ca niciodată”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“A continua pe calea terorismului, violenţei, crimelor şi războiului ar însemna să se dea Hamas ceea ce îşi doreşte”, a declarat preşedintele american.

“Este doar începutul, dar pentru moment merge bine”, a spus, de asemenea, Joe Biden în legătură cu eliberarea primilor ostatici răpiţi de Hamas, declarându-se “recunoscător”.

Preşedintele american a estimat că există “şanse reale” de prelungire a armistiţiului convenit între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană în Fâşia Gaza.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a publicat lista oficială cu numele celor 13 ostatici israelieni eliberaţi vineri din Gaza în baza acordului dintre Israel şi Hamas, notează AFP şi Reuters.

În baza acordului cu Hamas, Israelul a eliberat vineri, la rândul său, 39 de femei şi minori palestinieni din închisori.

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas în Gaza a intrat în vigoare vineri, la ora locală 07.00 (05.00 GMT). În această pauză de patru zile, urmează să fie eliberaţi 50 de ostatici ai Hamas în Gaza şi 150 de deţinuţi palestinieni.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

3 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

3 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

3 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

3 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

3 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More