Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzNorvegia, unul dintre puţinii donatori majori care şi-a menţinut ajutorul acordat Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), a anunţat miercuri plata a 275 de milioane de coroane (24 de milioane de euro) către agenţie ca răspuns la situaţia “catastrofală” a palestinienilor, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“UNRWA este mult mai mult decât o organizaţie umanitară. Reprezintă angajamentul comunităţii internaţionale de a satisface nevoile de bază ale refugiaţilor palestinieni până la găsirea unei soluţii politice a conflictului”, a declarat şeful diplomaţiei norvegiene, Espen Barth Eide, într-un comunicat.
“Este complet exclus ca Norvegia să renunţe la acest angajament într-un moment în care Fâşia Gaza este practic în ruine”, a adăugat el.
Mai mulţi donatori importanţi, cum ar fi Statele Unite, Germania sau Marea Britanie şi-au suspendat finanţarea UNRWA, în centrul unei controverse după acuzaţiile Israelului împotriva a 12 dintre cei 30.000 de angajaţi regionali suspectaţi că ar fi fost implicaţi în atacul Hamas din 7 octombrie.
“Aceste acuzaţii sunt şocante şi cerem transparenţă deplină. Nu trebuie să existe toleranţă pentru astfel de acţiuni”, a subliniat ministrul norvegian.
“Cu toate acestea, nu ar trebui să pedepsim colectiv milioane de oameni pentru presupusele acţiuni a 12 membri ai personalului”, a adăugat el, solicitând din nou celorlalţi donatori “să se gândească la consecinţele” suspendării finanţării lor.
El a descris drept “catastrofală” situaţia palestinienilor din Fâşia Gaza, dar şi din Orientul Mijlociu în ansamblu.
Pe 7 octombrie, comandouri Hamas din Gaza au efectuat un atac fără precedent pe teritoriul israelian, care s-a soldat cu moartea a peste 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene. Aproximativ 250 de persoane au fost răpite în acest atac, dintre care 100 au fost eliberate la finalul lui noiembrie în timpul unei încetări a focului temporare.
Drept ripostă, Israelul a promis să ”nimicească” Hamas şi a lansat o amplă operaţiune în Fâşia Gaza, soldată cu 27.708 morţi, în majoritate civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al mişcării palestiniene.
Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…
Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…
Groenlanda, teritoriu autonom danez, găzduieşte începând de marţi manevre militare la care participă Danemarca şi…
Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…
Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…
Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…
This website uses cookies.
Read More