Un emisar al preşedintelui american Joe Biden a declarat miercuri la Beirut că “nu mai este timp de pierdut” pentru a se ajunge la un armistiţiu în Fâşia Gaza, armistiţiu care să permită o soluţie diplomatică ce ar pune capăt ostilităţilor între Hezbollahul libanez şi Israel, informează AFP, potrivit Agerpres.
Vizita la Beirut a lui Amos Hochstein intervine cu o zi înainte de reluarea la Qatar a discuţiilor în vederea unui armistiţiu între Israel şi Hamasul palestinian.
Hochstein a declarat că a evocat cu preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, aliat al puternicului Hezbollah pro-iranian, “acordul-cadru care se află pe masă pentru o încetare a focului în Gaza”.
“Am convenit că nu mai este timp de pierdut (…). Trebuie să profităm de această fereastră pentru a acţiona şi a găsi soluţii diplomatice”, a declarat Amos Hochstein.
“Acordul ar urma de asemenea să permită o rezoluţie diplomatică în Liban, ceea ce ar împiedica declanşarea unui război generalizat”, a adăugat el.
Îngrijorările privind o extindere regională a conflictului s-au intensificat după ce Israelul a ucis pe 30 iulie un lider militar al Hezbollah într-o lovitură asupra unei suburbii din sudul Beirutului, moarte pe care mişcarea pro-iraniană a jurat că o va răzbuna.
De asemenea, Iranul a promis să riposteze după asasinarea la Teheran a liderului Hamasului palestinian, imputată Israelului.
La sfârşitul lunii mai, Biden a prezentat un plan în trei faze care ar trebui să permită încheierea unui “armistiţiu durabil şi eliberarea tuturor ostaticilor” reţinuţi în Fâşia Gaza după 7 octombrie.