Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAbdel Fattah El-Sisi / Foto: Alexey Danichev, brics-russia2024.ru
Preşedintele egiptean Abdel Fattah El-Sisi a prezentat duminică o propunere pentru un armistiţiu de două zile în Fâşia Gaza pentru eliberarea a patru ostatici deţinuţi pe teritoriul palestinian, pe care o prezintă ca un prim pas către o “încetare completă a focului”, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Preşedintele egiptean, a cărui ţară este unul dintre mediatorii în războiul dintre Hamas şi Israel în Fâşia Gaza, a propus “o încetare a focului de două zile în care patru ostatici vor fi schimbaţi cu prizonieri” deţinuţi de Israel înainte de a începe negocieri “în termen de zece zile” în vederea unei “încetării complete a focului şi a intrării ajutorului umanitar”, a declarat şeful statului egiptean la Cairo.
Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…
Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…
Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…
Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…
Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…
Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…
This website uses cookies.
Read More