Update articol:

Israel-Hamas/Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns în Israel, parte a turneului său în Orientul Mijlociu

Antony Blinken Antony Blinken/ Sursa foto: president.gov.ua

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a sosit marţi seara târziu în Israel, într-un moment în care autorităţile locale examinează răspunsul Hamas la un armistiţiu propus, ce prevede inclusiv eliberarea de ostatici, după patru luni de război care a făcut numeroase victime, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Marţi, secretarul de stat american a vizitat Egiptul, apoi Qatarul, două ţări ce mediază în acest conflict, alături de Statele Unite, înainte de a ateriza în Israel, unde urmează să se întâlnească miercuri cu înalţi oficiali.

La Doha, alături de secretarul de stat american, prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani, s-a declarat “optimist” şi a spus că a primit un răspuns de la Hamas cu privire la cadrul general al acordului privind ostaticii. “Acest răspuns conţine câteva comentarii, dar este, în general, pozitiv”, a apreciat oficialul qatarez.

Răspunsul Hamas a fost transmis serviciilor de informaţii externe israeliene, Mossad, de către mediatorul qatarez. Detaliile sunt luate în considerare cu atenţie de oficialii implicaţi în negocieri, se arată într-o declaraţie a biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Hamas a confirmat că a transmis răspunsul mediatorilor.

Antony Blinken, a cărui ţară este un aliat apropiat al Israelului, a declarat că va discuta răspunsul Hamas cu liderii israelieni miercuri, în cadrul celui de-al cincilea turneu pe care îl întreprinde în Orientul Mijlociu din 7 octombrie.

Secretarul de stat american, care a vizitat Arabia Saudită, Egipt şi Qatar, trebuie să viziteze şi Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (02/03/2026)

Capital Markets Day 2026 Madrid

BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR27) (02/03/2026)

Notificare de rascumparare anticipata obligatiuni ISIN RO451CMZH2K1

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (02/03/2026)

Demisie din Consiliul Reprezentantilor Actionarilor

PATRIA BANK S.A. (PBK) (02/03/2026)

Hotarari AGA O 2 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (02/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 23-27 februarie 2026