International

Israel-Hamas/Secretarul general al ONU se întâlneşte marţi, la New York, cu principalii donatori ai UNRWA

Secretarul general al ONU îi va primi marţi, la New York, pe “principalii donatori” ai agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), după ce 12 angajaţi sunt acuzaţi că au fost implicaţi în atacul Hamas din 7 octombrie din Israel, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Personal, secretarul general este îngrozit de acuzaţiile aduse angajaţilor UNRWA”, le-a spus Stephane Dujarric jurnaliştilor.

Dar, a avertizat purtătorul de cuvânt,”mesajul său către donatori, în special către cei care şi-au suspendat contribuţiile, este să asigure cel puţin continuitatea operaţiunilor agenţiei, în contextul în care avem zeci de mii de angajaţi dedicaţi care lucrează în regiune”.

Antonio Guterres s-a întâlnit deja luni dimineaţă cu “reprezentantul permanent al SUA la Naţiunile Unite”, ambasadorul Linda Thomas-Greenfield, iar acesta va avea o întâlnire marţi după-amiază aici, la New York, cu principalii donatori ai UNRWA”, conform sursei citate.

Secretarul general al ONU deja s-a “implicat pe lângă donatorii şi conducerea UNRWA, precum şi cu lideri regionali precum regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi”, cu care a vorbit luni.

În Fâşia Gaza asediată şi devastată, UNRWA, care oferă un ajutor vital civililor, are probleme după acuzaţiile de presupusă implicare a 12 angajaţi (din 30.000 de persoane în regiune) în atacul Hamas.

Un număr de 11 ţări, printre care SUA , Regatul Unit, Germania şi Japonia, au suspendat finanţarea agenţiei, în pofida solicitării adresate de secretarul general Guterres în week-end pentru ca ajutorul să continue.

Uniunea Europeană a cerut luni UNRWA “să accepte ca un audit să fie efectuat de experţi independenţi aleşi de Comisia Europeană”.

Şeful diplomaţiei israeliene, Israel Katz, a anulat o întâlnire programată miercuri cu comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, şi a cerut demisia acestuia.

“Orice angajat implicat într-un act de teroare va fi tras la răspundere, inclusiv prin urmărire penală”, a insistat Dujarric, dar,”în etapa actuală, perspectivele pentru UNRWA şi milioanele de oameni pe care îi ajută – nu doar în Gaza, ci şi în Ierusalimul de Est, Cisiordania, Iordania, Liban şi Siria – sunt foarte întunecate”.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

54 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

60 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

o oră ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

2 ore ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

2 ore ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More