International

Israel-Hamas/Vicepremierul irlandez consideră că Israelul trebuie tras la răspundere pentru ceea ce face

Vicepremierul Irlandei a afirmat duminică că Israelul “trebuie tras la răspundere” deoarece decesele palestinienilor în enclava Gaza au ajuns la 25.000, potrivit datelor furnizate de autorităţile locale din domeniul sanitar, informează PA Media/dpa, potrivit Agerpres.

“Israelul trebuie tras la răspundere pentru ceea ce face”, a declarat Michael Martin pentru postul irlandez RTE. “Condamn bombardarea continuă a Gazei. Este şocant. Este îngrozitor. Nu este justificat sub nicio formă şi în niciun chip”.

Viceprim-ministrul (Tanaiste) şi ministrul de externe au apărat poziţia guvernului irlandez în legătură cu un cazul susţinut de Africa de Sud, în care acuză Israelul de genocid la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ).

“Se investighează deja de către Curtea Penală Internaţională (CPI) în ceea ce priveşte crimele de război, care pot include genocid, aşa că este deja în curs de investigare”, a spus Martin.

El a mai spus că Irlanda a transmis observaţii legale către CPI cu privire la ocuparea unor părţi din Cisiordania şi a alocat instanţei fonduri suplimentare în valoare de trei milioane de euro pentru a-i permite să investigheze acuzaţiile de crime de război.

Martin a mai spus că Irlanda va lua în considerare să se alăture cazului juridic al Africii de Sud odată ce se trece de etapele preliminare.”Africa de Sud a înaintat un caz preliminar în instanţă (CIJ), Israelul a răspuns, nimeni nu s-a alăturat încă de fapt în acel caz şi nici nu i se poate alătura acum – nici măcar Palestina”.”Pentru că instanţa va emite o hotărâre provizorie pentru a răspunde la ceea ce a urmărit Africa de Sud, care este exact ceea ce urmărim şi noi, acelaşi lucru: o încetare imediată a ostilităţilor şi a războiului, accesul nestingherit al ajutorului umanitar în Gaza”.

El a spus că Irlanda va acţiona în acelaşi mod în care a procedat în legătură cu un caz CIJ, în care Ucraina a acuzat Rusia de încălcare a Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid. Martin a spus că au examinat cazul legal timp de aproximativ 12 săptămâni înainte de a se alătura cazului Ucrainei.”Şi vom lua în considerare acest lucru foarte serios, desigur”, a spus el despre cazul Africii de Sud.

“Deoarece acestea sunt convenţii legale, va dura ani să se rezolve, între timp, trebuie să ne concentrăm pe obţinerea unei încetări a focului”.

Martin a spus că va vedea ce se poate face la nivelul UE “ca să se facă presiuni mai puternice asupra Israelului pentru a se opri”.

Premierul irlandez Leo Varadkar a declarat că guvernul său nu intenţionează să se alăture cazului Africii de Sud, spunând că este nevoie să de multă atenţie în definirea genocidului.
El a declarat:”Aş fi puţin inconfortabil să acuz Israelul, un stat evreu, de genocid, având în vedere faptul că şase milioane de evrei – peste jumătate din populaţia evreilor din Europa – au fost ucişi. Aş crede doar că trebuie să fim puţin atenţi în folosirea unor astfel de cuvinte, dacă nu suntem absolut convinşi că sunt cele potrivite”.

Conform Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, sunt considerate genocid actele comise cu intenţia de a distruge, în totalitate sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

23 de minute ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

33 de minute ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

41 de minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

46 de minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

49 de minute ago

This website uses cookies.

Read More