Update articol:

Israel: Manifestaţie pentru a obţine eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza

Israel

Mii de israelieni au manifestat sâmbătă la Tel Aviv şi Ierusalim cu scopul de a menţine presiunea asupra guvernului pentru a obţine eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit organizatorilor, numărul manifestanţilor la adunările săptămânale a crescut de la anunţul autorităţilor israeliene, la începutul lui septembrie, că şase ostatici au fost executaţi de mişcarea islamistă Hamas în sudul teritoriului palestinian.

Unul dintre cei şase ostatici era Alexander Lobanov, a cărui soţie s-a adresat sâmbătă mulţimii la Tel Aviv, întrebând de ce guvernul lui Benjamin Netanyahu nu a făcut “totul” pentru a-l aduce înapoi în viaţă.

“Era posibil să-i salveze (…) printr-un acord”, a declarat ea, potrivit unor fragmente din afirmaţiile sale furnizate de Forumul familiilor de ostatici care reprezintă majoritatea familiilor de ostatici, duşi în Fâşia Gaza în ziua atacului Hamas pe teritoriul israelian pe 7 octombrie.

Guvernul Netanyahu se confruntă cu o furie tot mai mare din partea celor care îl acuză că nu face suficient pentru a obţine un acord de armistiţiu între Israel şi Hamas implicând un schimb de ostatici contra prizonieri palestinieni deţinuţi în închisori israeliene.

Ostaticii au fost răpiţi în timpul atacului din 7 octombrie, care s-a soldat cu moartea a 1.205 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP bazat pe date oficiale israeliene, care include şi ostatici ucişi în captivitate.

Din cele 251 de persoane răpite, 97 sunt încă reţinute în Fâşia Gaza, dintre care 33 au fost declarate moarte de armata israeliană.

Campania militară israeliană de represalii în Fâşia Gaza a făcut cel puţin 41.182 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al guvernului Hamas pentru Gaza, care nu specifică ponderea combatanţilor şi civililor ucişi.

Negocierile purtate de luni de zile de ţările mediatoare – Statele Unite, Qatar şi Egipt – nu au avut succes.

“Aceasta este o urgenţă fără precedent. Nu este vorba doar despre ostatici, ci despre orice”, a declarat pentru AFP la Tel Aviv Noa Ben Baruch, 48 de ani, organizatoarea manifestaţiei. “Acest război (…) este zadarnic. Nu mai este de nici un folos”, a insistat ea.

În jurul ei, manifestanţii fluturau drapele şi pancarte israeliene pe care scria “Aduceţi-i acasă”, “Încheiaţi un acord” şi “Opriţi vărsarea de sânge”.

La Tel Aviv şi Ierusalim, vorbitorii au citit numele tuturor persoanelor răpite pe 7 octombrie. 

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd