Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBenjamin Netanyahu
Fostul prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu, care încearcă să revină în funcţie în urma alegerilor legislative ce vor avea loc în noiembrie, a primit luni aproape 10.000 de apeluri telefonice într-o jumătate de oră după ce şi-a făcut public numărul telefonic privat, transmite agenţia israeliană TPS, potrivit Agerpres.
În cadrul campaniei pentru alegeri, Netanyahu, care a achiziţionat abia recent un smartphone, şi-a făcut public numărul de telefon într-un clip online şi i-a rugat pe cei care vor să-i vorbească să-l urmărească pe canalul său de Telegram.
Drept dovadă evidentă a popularităţii sale, 9.420 de persoane au încercat să-l contacteze telefonic pe Netanyahu, însă doar câteva au reuşit să aibă o conversaţie cu el.
Partidul Likud, condus de Benjamin Netanyahu, conduce cu o marjă consistentă în sondaje, iar cele mai recente cifre arată că fostul premier are cele mai mari şanse de a forma viitorul guvern şi de a reveni la conducerea ţării.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More