Categories: Fără categorie

Israel: Noi manifestaţii împotriva reformei judiciare

Zeci de mii de israelieni au ieşit sâmbătă pe străzile din Tel Aviv şi din alte oraşe pentru a protesta faţă de controversatul plan de reformă a sistemului judiciar, considerat de detractorii săi drept o derivă autoritară, notează AFP, potrivit Agerpres.

Manifestaţiile, organizate săptămânal de când acest proiect de lege a fost dezvăluit în ianuarie, au loc la câteva zile după ce parlamentul a aprobat o măsura cheie a reformei prezentate de guvernul lui Benjamin Netanyahu, unul dintre cele mai de dreapta din istoria ţării.

 

Clauza votată marţi urmăreşte să anuleze posibilitatea ca puterea judiciară să se pronunţe asupra “caracterului rezonabil” al deciziilor guvernului.

“Aceasta este o bătălie pentru ţară, vrem ca Israelul să rămână democratic, iar legile dictatoriale nu îşi au locul aici”, a declarat pentru AFP o manifestantă, Nili Elezra, 54 de ani.

“Lucrurile vor merge prost. Oamenii pleacă deja, se pierd bani, investitorii fug, lumea nu vrea să vorbească cu noi, nimeni nu este mulţumit de ceea ce se întâmplă aici”, a subliniat ea.

Confruntat cu o opoziţie acerbă şi cu critici internaţionale tot mai mari, în special din partea preşedintelui american Joe Biden, Netanyahu a ordonat în martie o “pauză pentru dialog”, dar aceasta a eşuat luna trecută.

Pentru Elad Ziv, următoarele săptămâni se anunţă cruciale: “avem două săptămâni şi jumătate înainte de încheierea sesiunii de vara a parlamentului şi trebuie să le blocăm”, a declarat pentru AFP acest programator de 45 de ani.

Anunţată la scurt timp după învestirea guvernului format la începutul anului de Netanyahu cu sprijinul partidelor de extremă dreapta şi al formaţiunilor evreieşti ultraortodoxe, reforma judiciara urmăreşte în special reducerea prerogativelor Curţii Supreme, pe care executivul o consideră politizată.

Oponenţii reformei consideră că aceasta riscă să deschidă calea spre o derivă iliberală sau autoritară.

Articole recente

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

12 minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

32 de minute ago

UNSAR: Aproximativ 60 de maşini cu asigurare CASCO sunt vandalizate zilnic

Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…

44 de minute ago

Envisia a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări menite să contribuie la profesionalizarea rolului de membru de CA

În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…

47 de minute ago

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

2 ore ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More