International

Israel: Nouă manifestaţie împotriva reformei judiciare

Israelienii au ieşit din nou în stradă sâmbătă pentru a protesta faţă de reforma judiciară dorită de guvern, la câteva zile după ce premierul Benjamin Netanyahu a promis să facă să avanseze lucrările la acest proiect controversat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La Tel-Aviv, manifestanţii s-au adunat ca în fiecare săptămână în ultimele luni luni, purtând bannere pe care se putea citi “Israelul arde” şi numindu-l pe Netanyahu “duşman al democraţiei”.

Deşi nu au fost comunicate date despre numărul participanţilor, manifestaţiile săptămânale au adunat regulat zeci de mii de persoane.

Din ianuarie, manifestanţii protestează faţă de reforma dorită de guvern, unul dintre cele mai de dreapta din istoria Israelului, care, potrivit partizanilor săi, urmăreşte reechilibrarea puterilor prin reducerea prerogativelor Curţii Supreme, pe care executivul o consideră politizată, în beneficiul parlamentului.

Oponenţii reformei consideră, dimpotrivă, că aceasta riscă să deschidă calea spre o derivă iliberală sau autoritară.

Netanyahu a anunţat la sfârşitul lui martie o “pauză” legislativă pentru a da o “şansă (…) dialogului”, dar, pe 18 iunie, a promis să facă să avanseze lucrările la proiectul de reformă care divizează profund ţara.

“Ne vom reuni în cursul săptămânii şi vom începe măsurile practice”, a declarat Netanyahu, fără a oferi mai multe detalii.

Anunţul premierului a fost făcut la câteva zile după ce cei doi principali lideri ai opoziţiei israeliene, Yair Lapid şi Benny Gantz, şi-au suspendat participarea la convorbiri.

Yair Lapid l-a acuzat pe Netanyahu că “face să se creadă că este deschis discuţiei”, reaminteşte AFP.

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

27 de minute ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

35 de minute ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

45 de minute ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

47 de minute ago

This website uses cookies.

Read More