International

Israel: Şeful Shin Bet afirmă că demiterea sa nu are legătură cu atacul Hamas

Şeful serviciului de securitate internă (Shin Bet) al Israelului, Ronen Bar, a afirmat că decizia anunţată duminică de Benjamin Netanyahu de a-l demite ‘nu are legătură’ cu atacul Hamas din 7 octombrie 2023, el evocând ‘aşteptările prim-ministrului de loialitate personală’, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘În calitate de şef al Shin Bet la data de 7 octombrie, mi-am asumat responsabilităţile pentru agenţie şi am spus clar că le voi asuma înainte de sfârşitul mandatului. Este, aşadar, clar că (…) demiterea mea nu este legată’ de atacul Hamas, a afirmat Bar într-un comunicat.

‘Aşteptările prim-ministrului de loialitate personală (faţă de el) sunt contrare interesului public’, a adăugat el.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat puţin mai devreme că îl va demite pe şeful Shin Bet.

‘Am decis să propun guvernului încheierea mandatului şefului Shin Bet’, a anunţat duminică Netanyahu într-un comunicat, în care a subliniat necesitatea de ‘a restabili organizaţia, a ne atinge toate obiectivele de război şi a împiedica viitorul dezastru’, cu referire la atacul din 7 octombrie 2023 al Hamas.

‘În permanenţă, dar în special în timpul unui astfel de război existenţial, trebuie să existe o încredere totală între prim-ministru şi şeful Shin Bet’, afirmă Netanyahu în această declaraţie către ‘cetăţenii Israelului’.

‘Din nefericire, se întâmplă contrariul. Nu am această încredere’, a continuat el, spunând că ‘lipsa de încredere a crescut cu timpul’.

Netanyahu l-a acuzat joi pe Bar, care fusese numit în 2021 şi urma să plece din post în 2026, că se află la originea unei ‘campanii de ameninţări şi de scurgeri în media’, în scopul de a ‘împiedica luarea deciziilor necesare pentru a restabili Shin Bet’.

Relaţiile dintre cei doi erau cunoscute ca tensionate încă dinainte de 7 octombrie 2023, mai ales din cauza unui proiect de reformă a justiţiei care a provocat manifestaţii masive de protest la acea vreme.

Relaţiile au devenit însă execrabile după ce pe 4 martie a fost publicat un raport de anchetă internă în care Shin Bet recunoştea lacune în culegerea de informaţii care ar fi putut să alerteze autorităţile cu privire la amploarea atacului fără precedent împotriva Israelului.

Însă raportul critica de asemenea executivul şi, indirect, pe Netanyahu, apreciind că o ‘politică (israeliană) de calm a permis Hamas să construiască un impresionant arsenal militar’.

Netanyahu şi Bar sunt în dezacord şi cu privire la viitorul şef la Shin Bet. Ronen Bar doreşte ca, aşa cum este uzanţa, în locul său să fie numit actualul său adjunct, în vreme ce Netanyahu vrea ca decizia să-i aparţină.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

8 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

8 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

9 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

10 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

10 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More