Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzForţele armate israeliene au anunţat marţi că au mai ucis un comandant iranian – general-maiorul Ali Shadmani, şeful marelui stat major pe timp de război, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Iranul nu a confirmat imediat. Shadmani şi-a pierdut viaţa în urma unei lovituri aeriene în centrul Teheranului, unde a fost localizat prin “informaţii precise”, arată comunicatul militarilor din Israel.
Descris de israelieni drept “cel mai înalt oficial militar din Iran”, generalul era succesorul lui Gholam Ali Rashid, ucis vineri, la începutul valului de atacuri lansat de Israel. Ambii activau în comandamentul central iranian – component al Gărzii Revoluţionare şi subdiviziune a marelui stat major – care planifică şi coordonează operaţiunile unităţilor militare.
Loviturile aeriene israeliene au ucis până acum circa 20 de generali iranieni. Presa relatează că unii au fost vizaţi chiar în locuinţele lor din Teheran, capitala dens populată a Iranului, unde atacurile asupra zonelor rezidenţiale au făcut zeci de victime şi în rândul civililor.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…
This website uses cookies.
Read More