Update articol:

Israelul confirmă că a atacat televiziunea de “propagandă şi incitare a regimului” iranian

Israel Katz

Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a confirmat că Israelul a atacat luni studiourile radioteleviziunii publice iraniene (IRIB), pe care le-a calificat drept “autoritatea de difuzare a propagandei şi de incitare a regimului iranian”, potrivit EFE.

IRIB a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) “după o evacuare în masă a locuitorilor din zonă”, afirmă Katz într-un mesaj postat pe social media.

“Dictatorul iranian este paralizat peste tot”, adaugă Katz.

În acelaşi timp, armata israeliană a anunţat că a lovit un centru de comunicaţii al forţelor armate iraniene. Acest “edificiu era utilizat de forţele armate iraniene sub acoperirea unor activităţi civile, mascând utilizarea militară a infrastructurii şi a activelor centrului. Atacul a afectat în mod direct capacitatea militară a forţelor armate iraniene”, a afirmat IDF într-un comunicat.

Înainte de operaţiunea militară, armata a avertizat populaţia civilă să evacueze zona, inclusiv prin apeluri telefonice, şi a efectuat atacul cu precizie pentru a reduce pe cât posibil victimele colaterale.

Israelul a efectuat luni o lovitură asupra clădirii televiziunii de stat iraniene, care şi-a întrerupt pentru scurt timp transmisia din Teheran, unde explozii au răsunat în mai multe sectoare în a patra zi a conflictului, potrivit AFP.

Atacul s-a produs în timp ce o prezentatoare critica vehement Israelul. Ea a fost văzută părăsind în grabă studioul într-un nor de praf, în timp ce fragmente din plafon cădeau în jurul ei, potrivit unei înregistrări video difuzate de o media iraniană.

Canalul şi-a reluat programul în direct după câteva minute de întrerupere. Teheranul a condamnat “un act ignobil şi o crimă de război”.

“Îl vom lovi pe dictatorul iranian peste tot”, a afirmat ministrul israelian al apărării, Israel Katz, într-o aluzie la centrele de putere ale ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

El avertizase anterior că radioteleviziunea de stat iraniană – care se află într-un cartier select- este pe “punctul de a dispărea”. Armata israeliană îi invitase pe localnici să evacueze zona înaintea unor lovituri asupra “infrastructurilor militare aparţinând regimului iranian”.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025