Sanatate

Israelul începe să administreze o a 4-a doză de vaccin persoanelor vulnerabile

Israelul a lansat vineri o campanie de administrare a unei a patra doze de vaccin anti-COVID persoanelor vulnerabile, în speranţa de a atenua efectele unui nou val de contaminare din cauza răspândirii variantei Omicron, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

La aproape un an de la lansarea unei vaste campanii de vaccinare în favoarea unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer şi la aproximativ şase luni de la începutul administrării dozelor de rapel, autorităţile sanitare au dat joi undă verde administrării acestei a 4-a doze de vaccin pentru persoanele imunodeprimate.

Începând de vineri dimineaţă, dozele au fost administrate la Spitalul Sheba, situat în Ramat Gan, suburbie a Tel Avivului, la pacienţii care de exemplu au suferit transplanturi cardiace.

Acest spital a început luni un studiu clinic prin administrarea unei a patra doze de vaccin anti-coronavirus la persoane pe care le îngrijeşte.

“Am obţinut rezultate bune cu a 3-a doză, care nu a provocat efecte secundare cu excepţia unei uşoare dureri localizate (…). Suntem nerăbdători să vedem răspunsul la această a patra doză”, a declarat la faţa locului dr. Galia Rahav.

“Această doză va creşte protecţia împotriva coronavirusului”, a adăugat cardiologul Yael Peled.

Directorul Ministerului Sănătăţii, Nachman Ash, a autorizat de asemenea vineri administrarea unei a 4-a doze pentru pensionarii caselor de bătrâni şi pacienţii din secţiile de geriatrie, potrivit unui comunicat al ministerului.

“Această decizie a fost luată în urma temerilor de creştere a numărului de contaminări în aceste instituţii ce pun în pericol sănătatea acestor persoane”, a argumentat ministerul.

Prim-ministrul Naftali Bennett a declarat săptămâna trecută că toţi israelienii de peste 60 de ani şi personalul medical ar avea dreptul la o a patra doză, dar această decizie nu a fost încă aprobată de Ministerul Sănătăţii.

Administrarea unei a patra doze va permite să se evalueze posibila creştere a anticorpilor şi apariţia efectelor secundare, şi va spune dacă reduce sau nu riscul de infecţie, a declarat Gili Regev-Yochay, director al departamentului de boli infecţioase de la Spitalul Sheba.

Israelul a primit de asemenea joi o primă livrare de pastile Pfizer anti-coronavirus, în timp ce numărul de contaminări continuă să crească.

Autorităţile au înregistrat joi peste 4.000 de noi cazuri de COVID, un record din septembrie care totuşi încă nu s-a tradus printr-o creştere semnificativă a spitalizărilor.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

16 minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

22 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

35 de minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

45 de minute ago

This website uses cookies.

Read More