International

Israelul promite o “răzbunare” decisivă, potrivit ministrul israelian al apărării după atacul asupra Tel Aviv-ului

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat vineri că Israelul va riposta “într-un mod decisiv” la atacul cu dronă cu rază lungă de acţiune, lansată dinspre Yemen, care a lovit noaptea trecută o clădire din centrul oraşului Tel Aviv, omorând o persoană şi rănind alte opt, potrivit AFP şi DPA, precizează Agerpres.

“Establishmentul din apărare lucrează la consolidarea imediată a tuturor sistemelor de apărare şi îşi va regla conturile cu oricine dăunează statului Israel sau îşi îndreaptă teroarea împotriva acestuia”, a avertizat Gallant într-o declaraţie dată publicităţii de biroul său.

“Aşa cum am demonstrat până acum, şi de această dată sistemul de apărare şi de securitate [israelian] îi va face să plătească într-un mod decisiv şi prin surprindere pe toţi cei care încearcă să facă rău Israelului sau trimit terorişti împotriva acestuia”, a afirmat ministrul israelian al apărării într-un mesaj postat pe contul său din reţeaua de socializare X (ex-Twitter).

Serviciul de salvare israelian ‘Magen David Adom’ a indicat anterior că o persoană a fost ucisă, iar alte opt rănite în urma unei explozii puternice în apropierea unei clădiri a Ambasadei SUA din Tel Aviv.

Forţele de apărare ale Israelului (IDF) au declarat vineri că, potrivit informaţiilor de care dispun, proiectilul provenea din Yemen.

Rebelii houthi din Yemen au revendicat anterior atacul asupra unei “ţinte importante” din Tel Aviv, în ceea ce miliţia susţinută de Iran a spus că sunt represalii pentru acţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza.

Purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi, Yehya Saree, a declarat că operaţiunea a fost efectuată cu o nouă dronă, numită Yafa, capabilă să ocolească sistemele de interceptare şi radarele israeliene.

Într-o declaraţie televizată, el a spus că miliţia sa are o “bancă de ţinte” în Israel şi că Tel Aviv-ul este în vizor.

Potrivit armatei israeliene, a fost o dronă cu rază lungă de acţiune care s-a apropiat dinspre mare şi a lovit o clădire rezidenţială. O înregistrare video care circulă pe internet arată o dronă care survolează plaja în direcţia blocurilor înalte din Tel Aviv. La puţin timp, se vede o lumină puternică şi se aude zgomotul făcut de o explozie.

Drona a fost detectată de supravegherea aeriană, dar nu a fost doborâtă din cauza unei erori umane, a relatat publicaţia Times of Israel.

O purtătoare de cuvânt a armatei a confirmat, în urma unei anchete, că nu a existat nicio alarmă de raid aerian, deşi ar fi trebuit să existe. Tel Aviv-ul a fost ocolit până acum în mare parte de atacurile cu drone.

Explozia s-a produs chiar în centrul istoric al metropolei mediteraneene. Plajele sale de nisip sunt renumite în întreaga lume şi constituie un punct central al vieţii urbane.

Multe hoteluri internaţionale se află în zona acestor plaje. De la începutul războiului, aceste hoteluri au găzduit şi persoane din nordul Israelului care au fost evacuate din cauza tirurilor miliţiilor Hezbollah din Liban, grupare şiită susţinută de Iran.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

56 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

59 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More