International

Israelul trebuie “să pună capăt rapid” războiului în Gaza, declară Donald Trump

Fostul preşedinte american Donald Trump, candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie în SUA, a declarat că Israelul trebuie să pună capăt rapid războiului în Fâşia Gaza, relatează vineri dpa, potrivit Agerpres.

“Trebuie să termine cu asta. Trebuie să termine ceea ce au început. Trebuie să o facă”, a declarat joi Trump în emisiunea prezentatorului de radio conservator Hugh Hevitt.

“Terminaţi cu asta, şi terminaţi-o repede, pentru că trebuie să revenim la normalitate şi la pace”, a insistat Trump, care a făcut declaraţii similare la sfârşitul lunii martie, într-un interviu acordat ziarului Israel Hayom.

Întrebat dacă mai este “100% de partea Israelului”, Trump nu a dat un răspuns clar, remarcă dpa. În schimb, a vorbit despre efectul pe care îl au imaginile cu războiul din Gaza, difuzate de armata israeliană pe internet.

“Publică cele mai odioase, cele mai oribile înregistrări cu clădiri care se prăbuşesc”, a spus Trump. “Şi oamenii îşi imaginează că sunt o mulţime de persoane în acele clădiri, or oameni în acele clădiri, şi asta nu le place”, afirmă el.

Trump a declarat că nu înţelege de ce Israelul publică astfel de imagini.

“Cred că asta îi face să pară duri. Dar din punctul meu de vedere, nu-i face să pară duri. Ei pierd războiul de PR. Îl pierd la greu”, a spus candidatul republican.

Trump nu a explicat cum va aborda situaţia extrem de complexă a conflictului din Orientul Mijlociu în cazul în care va câştiga un nou mandat prezidenţial. Cu toate acestea, el a criticat din nou politica lui Joe Biden în Orientul Mijlociu, numindu-l pe actualul preşedinte democrat drept un “idiot” şi “cel mai tâmp preşedinte pe care l-am avut vreodată”.

Războiul din Gaza a fost declanşat de masacrul fără precedent, soldat cu peste 1.200 de morţi, pe care militanţi ai grupării palestiniene Hamas şi ai altor grupări islamiste l-au comis în Israel la 7 octombrie 2023.

Israelul a răspuns cu atacuri aeriene masive şi o ofensivă terestră în Gaza soldate până în prezent cu peste 33.000 de morţi. Având în vedere numărul mare de victime civile şi situaţia catastrofală din Fâşia Gaza, Israelul a fost din ce în ce mai criticat pe plan internaţional.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

50 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

55 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

o oră ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

2 ore ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More