International

Israelul vrea să aibă “libertate de acţiune” împotriva Hezbollah, în cazul unui acord de încetare a focului în Liban

Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a declarat miercuri că orice acord de încetare a focului în Liban ar trebui să permită ţării sale să aibă “libertate de acţiune” împotriva mişcării islamiste Hezbollah, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“În orice acord pe care îl încheiem, va trebui să ne păstrăm libertatea de acţiune în cazul unor încălcări” ale prevederilor acordului, a declarat Gideon Saar la Ierusalim într-un discurs adresat ambasadorilor străini, în timp ce emisarul special al preşedintelui american, Amos Hochstein, este aşteptat în Israel pentru a discuta o propunere de armistiţiu prezentată de SUA.

“Din păcate, Libanul este un stat eşuat. Dar nu putem plăti cu securitatea noastră, cu securitatea cetăţenilor noştri, preţul lipsei lor de suveranitate sau a concesiilor asupra suveranităţii lor”, a spus Saar.

“Va trebui să putem să acţionăm la timp, înainte ca problemele să apară”, a adăugat el.

Mai devreme, la Beirut, emisarul american Amos Hochstein a menţionat “progrese suplimentare”, după a doua sa întâlnire, în doua zile, cu preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, care asigură legătura cu mişcarea Hezbollah, susţinută de Iran.

Hochstein încearcă să obţină acordul ambelor părţi pentru un plan american care prevede încetarea focului şi retragerea forţelor israeliene din Liban, în baza rezoluţiei 1701 a ONU, care a pus capăt precedentului război dintre Israel şi Hezbollah, în 2006.

La rândul său, Israelul, care insistă că orice eventual acord trebuie să garanteze îndepărtarea Hezbollah de la graniţa dintre Israel şi Liban, oscilează asupra unui acord de încetare a focului.

Pe 8 octombrie 2023, a doua zi după atacul fără precedent al Hamas împotriva Israelului, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, Hezbollah a lansat un “front de sprijin” pentru mişcarea islamistă palestiniană, lansând aproape zilnic rachete asupra nordului Israelului.

Lunile de ciocniri transfrontaliere la scară relativ redusă dintre armata israeliană şi luptătorii Hezbollah au condus la strămutarea a zeci de mii de locuitori de o parte şi de cealaltă a liniei de demarcaţie dintre Israel şi Liban.

Israelul a lansat pe 23 septembrie o campanie intensă de bombardamente în Liban şi a declanşat şapte zile mai târziu o ofensivă terestră în sudul ţării, spunând că vrea să împiedice Hezbollah să lanseze atacuri pe teritoriul său şi să permită întoarcerea în siguranţă a aproximativ 60.000 de locuitori în nordul ţării.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More