Energie electrica

Istoria se repetă: Preţul energiei în PZU a explodat, ajungând la peste 700 de lei/MWh

Preţul energiei în PZU a explodat, ajungând la peste 700 de lei/MWh, astăzi pentru ziua următoare.

Analişti din piaţa de energie ne-au declarat: “Situaţia se repetă ca acum câţiva ani, în 2017. Furnizorii au câştigat foarte mult anul acesta cumpărând energie ieftină de pe PZU, în condiţiile în care contractele de furnizare erau la preţuri foarte ridicate.

Practic, furnizorii încheiau contracte pentru consumatorii finali la 60 de euro/MWH şi cumpărau energie din PZU cu 30 euro/MWh. Aveau profit între 20 şi 30 de euro/MWH. Bazându-se pe aceste câştiguri nu au mai contractat energie în bandă care avea un preţ de circa 50 euro/MWH.

Acum au nevoie de energie pentru contractele de furnizare, cererea este foarte mare şi preţul a crescut.

În plus, România importă destul de multă energie, iar importatorii profită de această situaţie”.

  • Cum a fost în 2017

Preţul energiei electrice a înregistrat în anul 2017 un salt extraordinar pe piaţa spot a bursei OPCOM, de la 100-200 de lei pe MWh anii trecuţi, la recorduri de aproape 700 de lei pe MWh.
Preţurile au început anul la un nivel normal, însă au luat-o serios “la deal” chiar după prima săptămână, când a început primul val de ger din ianuarie. Astfel, din 6 ianuarie până la finele lunii, cotaţiile au galopat rapid în sus, iar, la începutul lunii februarie, s-a atins recordul absolut de 680 de lei pe MWh.

Unii traderi nu au mai putut face faţă acestui preţ de pe bursă şi au intrat în insolvenţă sau chiar faliment. Aceştia aveau în portofoliu printre cei mai mari consumatori industriali din ţară, care au ajuns la furnizorul de ultimă instanţă din zona lor geografică. Aceşti furnizori, la rândul lor, au trebuit să cumpere cantităţi suplimentare de energie pentru a le livra acestor mari consumatori, ceea ce a rostogolit şi mai mult bulgărele preţului.

Majoritatea celor din sector dădeau asigurări că, odată cu încălzirea de primăvară, lucrurile se vor calma şi vor reveni pe făgaşul normal. Aşa a şi fost, însă până în vară, când consumul de energie a început din nou să crească extrem de mult, de această dată din cauza caniculei. Aşa s-a ajuns ca preţul să ajungă din nou pe bursă la peste 400 de lei pe MWh.

Corina Popescu, care era secretar de stat în Ministerul Energiei şi acum director general Electrica, spunea că furnizorii de energie ar trebui să aibă o strategie pe termen mediu şi lung, nu să achiziţioneze toată energia de pe piaţa spot.

 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

17 minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

32 de minute ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

2 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More