Energie

István-Loránt ANTAL: “România a fost printre puținele state care au acționat în plină criză energetică și asta încă din 1 noiembrie 2021” – video

* “Nu cred că ar fi bine să redeschidem discuţiile privind modificarea Legii offshore – statul s-a asigurat că are prioritate în condiții de forță majoră”

* “Taxa de solidaritate este una extrem de binevenită”

* “Sistemul de decontare pentru prosumatori – dacă ai un surplus de energie pe care nu ai consumat-o, poți să o decontezi și la un alt loc de consum”.

2022 a fost un an complicat din cauza crizei energetice. Am avut de-a face cu foarte multe ordonanțe de urgență și Parlamentul a avut un rol extrem de important, a declarat domnul István-Loránt ANTAL, Preşedintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, la Forumul Energiei 2023.

Domnia sa a explicat: “Am avut situații în care, din cauza necesității de a interveni foarte rapid, Guvernul nu a putut să cuprindă toate nevoile din piață în ordonanțele de urgență și Parlamentul a trebuit, prin proiectele de aprobare a ordonanțelor de urgență, să le clarifice, chiar să le îmbunătățească. Aşa că 2022 a fost un an cu multe dezbateri în comisiile parlamentare de specialitate.

România a fost printre puținele state care au acționat în plină criză energetică și asta încă din 1 noiembrie 2021, când am avut cadrul foarte clar prin care am plafonat prețurile la energie electrică și gaze naturale.

Bineînțeles că am primit foarte multe critici din industrie, dar consider că acestea sunt foarte binevenite, pentru că numai aşa putem să înțelegem și noi unde este loc de îmbunătățire sau de dialog. Dar un lucru este cert: România a intervenit, am plafonat prețurile la energie electrică și gaze naturale, iar un alt fapt pe care-l tot repet este că, prin aceste măsuri, categoric am reușit să stopăm inflația – asta reiese și din raportul Băncii Naționale – şi să o ţinem sub 16,4%.

  • Sistemul de decontare pentru prosumatori

Parlamentul, prin transpunerea Directivei 944, a intervenit pentru a ușura sistemul de decontare pentru prosumatori.

Domnul Antal a declarat: “Astfel, prin transpunerea acestei Directive am făcut primul pas, creând acel cadru de decontare cantitativă a energiei active și, practic, de atunci a început să devină interesant pentru cetăţeni să fie prosumatori.

O altă inițiativă extrem de importantă este faptul că, astăzi, dacă ești un prosumator, atunci surplusul de energie produs la locul de producere, dacă nu l-ai consumat pe platforma unde este instalat panoul fotovoltaic, atunci ai posibilitatea prin lege să îți decontezi și la un alt loc de consum. În primă fază am vrut să facem numai pentru societățile comerciale, dar astăzi este posibil și pentru persoane fizice – adică dacă ai un surplus de energie pe care nu ai consumat-o, poți să o decontezi și la un alt loc de consum”.

  • “Taxa de solidaritate este una extrem de binevenită”

Taxa de solidaritate este una extrem de binevenită, consideră Lorant Antal. Domnia sa a explicat: “Tot în această perioadă am intervenit în Parlament pentru aprobarea taxei de solidaritate care a avut în vedere transpunerea unui regulament european încă de anul trecut. Au avut loc foarte multe dezbateri în spațiul public privind unele companii care se părea că nu o să mai fi nevoite să plătească acest impozit, dar iată că Parlamentul a intervenit și statul va putea să obțină de la aceste companii taxa de solidaritate, care cred că este una extrem de bine venită. Cadrul legal este creat, este funcțional, acum este în curtea ANAF și Ministerul Finanțelor pentru colectarea banilor”.

* Îmbunătățirea legii fondului funciar pentru investiţiile în regenerabile

Avem în vedere şi îmbunătățirea legii fondului funciar, a mai spus domnul Antal.

“Aici există un blocaj privind investițiile unde se doreşte scoaterea din circuitul agricol a unor suprafețe mai mari de 50 de hectare. Ministerul Agriculturii, din păcate, înțelege greșit legea, pentru că a înțeles că până la 50 hectare se poate și tot ce este peste 50 hectare nu se poate. Legea, adică modificarea din fondul funciar, nu asta spune, ci spune că până la 50 de hectare este o procedură simplificată, iar peste 50 hectare a rămas cum a fost, adică trebuie să te adresezi Ministerului Agriculturii și se începi procedura de scoatere din fondul agricol a terenurilor respective.

Noi am început consultările cu toate asociațiile reprezentative și cu industria, ca să avem un dialog foarte clar și să știm exact ce trebuie să facem şi eu cred că, chiar din această sesiune parlamentară, putem să venim și cu modificări legislative în așa fel încât să atingem și această problemă – trebuie să facem o ușurare a procesului de permitting și pe un termen mediu să venim cu un cadru legislativ pentru tot ce înseamnă investiție în energie regenerabilă.

De multe ori spun că trebuie să tratăm cu foarte multă atenție aceste investiții, eu unul sunt pro-investiții și cred că România trebuie uşureze calea pentru acestea, dar trebuie să analizăm situaţia cu foarte multă atenție și grijă, pentru că economia noastră are nevoie de capacități de producere a energiei electrice în bandă. Cu regenerabile nu pot să rezolv această problemă, deci trebuie să menținem un echilibru clar.

Tot în această notă intră și ratificarea acordurilor de către Parlament prin care Guvernul României cu Guvernul Statelor Unite, prin compania NuScale și Nuclearelectrica, au început colaborarea și astfel am devenit o parte extrem de importantă în ce privește investițiile în reactoare modulare mici și bineînțeles, Unitățile 3-4 de la Cernavodă.

Trebuie să avem un cadru cât se poate de clar pentru investițiile în regenerabile și cumva să găsim acele zone unde să facilităm mai mult investițiile și nu oriunde, oricând și oricine să se apuce să construiască, de exemplu, parcuri fotovoltaice, pentru că la final o să avem probleme de dezechilibre majore. Aici avem nevoie de Transelectrica și, bineînțeles, trebuie să mulțumim pentru munca lor, pentru că ei au grijă ca noi, în fiecare secundă și fiecare minut, să avem energie electrică în toate instituțiile private și publice”.

  • “Legea offshore – nu cred că ar fi bine să redeschidem discuţiile privind modificarea ei”

Legea offshore este o lege extrem de importantă și strategică pentru România. Politicul a înțeles importanța dialogului și a modificat legea în așa fel încât să existe  acea situație win-win, adică și statul să obțină ceea ce dorește și investitorul să aibă posibilitatea sau cel puțin să aibă perspectiva de a-şi lua banii înapoi pe care i-a investit, a mai spus Lorant Antal.

Domnia sa a precizat: “Eu cred ca legea offshore este bună în stadiul actual şi nu cred că ar fi bine să redeschidem discuţiile privind modifcarea ei. Nu cred că ar fi o direcție bună pentru că, în ceea ce priveşte aceste resurse, statul s-a asigurat că are prioritate în condiții de forță majoră, ceea ce este extrem de important, iar paritatea 60-40% este corectă, 60% în favoarea statului şi 40% în favoarea investitorilor.

Eu cred că ar trebui să ne apucăm să extragem aceste gaze din Marea Neagră. Semnalele sunt pozitive – declarația de comercialitate a fost făcută, am văzut și mișcarea Transgaz, Romgaz și Petrom prin care au semnat acordul pentru aducerea gazelor naturale pe țărm, adică la punctul cheie unde acestea vor intra  în sistemul național de transport. Aşa că așteptăm ca investitorii ca să înceapă investițiile”.

Vedeţi de la 1.35.00:

 

Articole recente

Raiffeisen Bank România continuă ritmul de creștere: +35% mai mulți clienți noi, +12% pe zona de credite nete, +15% la economisire în prima jumătate a anului 2025

Raiffeisen Bank România încheie prima jumătate a anului cu rezultate care confirmă menținerea strategiei de…

2 ore ago

Mozaik Investments devine acționar majoritar al Genesis College, unul dintre cele mai mari businessuri educaționale private cu capital integral românesc

Firma de investiții Mozaik Investments anunță achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College, una…

2 ore ago

Evoluții geopolitice mondiale în primul sfert al secolului XXI. România în acest context; Previziuni pentru 2050 (Corneliu Pivariu)

Autor: Corneliu Pivariu - General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

3 ore ago

Un vânzător de iluzii (Iulian Mareș)

Viktor Orban s-a aflat sâmbăta la Băile Tușnad, ca principal invitat al celei de-a 34-a…

3 ore ago

PROIECT EDITORIAL FEL, DEDICAT PAMÂNTURILOR RARE: Ceriu (Teodora Mîndra)

Echipa Future Energy Leaders România, platforma de tineret al Comitetul Național Român al Consiliului Mondial…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More