Update articol:

ISU: Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime

ISU: Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime
 - poza 1

Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat ISU (Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta), printr-o postare pe pagina de Facebook a instituției.

În urmă cu puțin timp, în zonă seismică Vrancea, Buzău s‐a produs un cutremur cu magnitudinea de 5.2 pe scara Richter, adâncime de 140 km.

ISU a anunțat că echipajele operative se află în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere.
 
 
În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora, a precizat instituția.
 
Reguli despre modul de comportare în cazul producerii unui seism:
 
Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență) 
BVB | Știri BVB
BERMAS S.A. (BRM) (18/03/2026)

Completare Raport anual 2025

SINTEZA S.A. (STZ) (18/03/2026)

Modificare calendar financiar 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (18/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 24/27.04.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/03/2026)

Incetare contract de mandat membru Directorat

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (18/03/2026)

Rezultatele ofertei publice de cumparare