International

Italia intenţionează să vândă active de 21 miliarde de euro, pentru a sprijini finanţele publice

Guvernul Italiei vrea să obţină cel puţin 1% din PIB, sau aproximativ 21 miliarde de euro, în urma unor vânzări de active, în perioada 2024 – 2026, a anunţat Trezoreria în Documentul economic şi financiar (DEF), care stabileşte obiectivele privind finanţele publice şi economia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Planul face parte din eforturile premierului Giorgia Meloni de a finanţa noi cheltuieli fără a majora datoria publică a Italiei, a doua cea mai ridicată din zona euro şi un motiv de îngrijorare pentru autorităţile UE şi pieţele financiare.

Datele publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (Istat) arată că în 2022 nivelul datoriei Italiei ca procent din PIB s-a situat la 141,6%, iar autorităţile vor să reducă nivelul datoriei la 140,2% anul acesta şi la 139,6% în 2026.

Noile ţinte iau în calcul câştigurile obţinute în urma vânzărilor de active, în perioada 2024 – 2026, conform DEF, iar fără aceste planuri povara datoriei probabil va creşte.

În document, ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, indică că vor fi vândute participaţii la companii de stat care fac obiectul angajamentelor de privatizare convenite deja cu Comisia Europeană. Oficialii se bazează pe aşteptatul flux de numerar în urma planificatei vânzări în 2024 a Banca Monte dei Paschi di Siena SpA.

De asemenea, Italia vrea să vândă acţiuni în companii în care participaţia Trezoreriei “depăşeşte nivelul necesar pentru a menţine o coerenţă adecvată şi o unitate a direcţiei strategice”, a explicat Giorgetti, fără a da detalii suplimentare.

Încă înainte de pandemie Guvernele Italiei nu au reuşit să îndeplinească ţintele de privatizare şi de aceea analiştii sunt sceptici în privinţa progreselor în acest domeniu.

În 2018, premierul de atunci, Giuseppe Conte, s-a angajat să obţină până la finalul acelui an 18 miliarde de euro în urma vânzărilor de active, pentru a reduce datoria şi a reasigura investitorii, dar planul nu a avut rezultate.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat recent că ministerele evaluează vânzarea unor active, inclusiv o participaţie la compania feroviară de stat, dar se va păstra controlul asupra afacerii.

Meloni a cerut într-o întâlnire cu miniştrii “să evite risipa” în propunerile pe care le vor înainta pentru buget, înainte ca acesta să fie prezentat Parlamentului, în octombrie. Premierul vrea să reducă cheltuielile, banii rezultaţi urmând să fie folosiţi pentru planul Guvernului de a reduce impozitele pe salarii şi a ajuta familiile care se confruntă cu dificultăţi.

După întâlnire, ministrul italian al Economiei, Giancarlo Giorgetti, a declarat că “poate ar fi o idee bună să se vândă anumite active”, susţin sursele.

Săptămâna aceasta, Guvernul Italiei a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei în 2023 şi 2024, şi a majorat ţintele de deficit, în urma impactului stimulentelor fiscale şi a majorării dobânzilor.

Articole recente

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

1 minut ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

5 minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

10 minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

14 minute ago

Secretarul general al OCDE – la Bucureşti; va avea întâlniri cu oficiali români

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, se va afla…

26 de minute ago

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More