Update articol:

Italia şi Spania interzic vânzarea în lipsă pe fondul prăbuşirii pieţelor bursiere

Autorităţile din Italia şi Spania au emis joi seara interdicţii în ceea ce priveşte vânzarea în lipsă (short-selling) pentru mai multe zeci de acţiuni, după ce bursele europene au înregistrat cele mai mari pierderi din istorie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Autoritatea de reglementare a pieţelor bursiere din Spania a precizat că interdicţia se va aplica pentru 69 de acţiuni, incluzând toate titlurile lichide al căror preţ a scăzut joi cu peste 10% şi toate acţiunile nelichide al căror preţ a scăzut cu peste 20%. În cazul Italiei, interdicţia se va aplica pentru 85 de acţiuni.

Joi, indicele principal al bursei de la Madrid, IBEX-35, a înregistrat o cădere de 14,06% în timp ce bursa de la Milano s-a prăbuşit cu 17%.

Vânzarea în lipsă (short-selling) permite unui investitor să vândă pe piaţă acţiuni pe care nu le are în proprietate la momentul efectuării tranzacţiei, dar pe care acesta le-a împrumutat în prealabil, urmând ca, ulterior, să le răscumpere la un preţ mai mic pentru a le da înapoi celui de la care le-a împrumutat în prima fază. Astfel, o acţiune vândută în lipsă la un preţ de 10 euro şi răscumpărată ulterior, când nu mai valorează decât 8 euro, aduce investitorului un câştig de 2 euro.

Vânzarea în lipsă (short selling) este o practică perfect legală, dar foarte riscantă, fiind acuzată că provoacă căderea celor mai fragile acţiuni şi că agravează instabilitatea pe pieţele financiare. Vânzarea în lipsă a fost interzisă în mai multe ţări în timpul crizei financiare din 2008 – 2009. 

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (01/10/2025)

Finalizarea fuziunii prin absorbie dintre filialele TELETRANS si Formenerg

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (01/10/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGAO 05/06.11.2025 si convocare AGAE

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/10/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/10/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

TERAPLAST SA (TRP) (01/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014