International

Italia va renunţa la o parte din planurile sale de a facilita plăţile în numerar, după criticile UE

Italia va renunţa la o parte din planurile sale de a facilita plăţile în numerar pentru bunuri şi servicii, după criticile de la autorităţile UE, a anunţat ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În proiectul bugetului pe 2023, Guvernul a propus schimbarea actualului sistem, în care vânzătorii riscă amenzi dacă refuză să accepte plăţile cu cardul, indicând că nu vor fi impuse amenzi pentru tranzacţii de sub 60 euro (63,49 dolari).

Intenţia a atras criticile Comisiei Europene, care susţine că o astfel de decizie nu ar fi conformă cu precedentele recomandări ale UE pentru Italia de a stimula gradul de respectare a obligaţiilor fiscale.

“Intenţionăm să eliminăm măsura privind punctele de vânzare”, dar am putea introduce măsuri compensatorii pentru a-i ajuta pe cumpărători să achite comisioanele impuse la tranzacţiile cu cardul, a explicat oficialul italian. Acesta a adăugat: “Sper că vor fi noi analize la nivel european”.

Actualele amenzi, care se ridică la 30 euro plus 4% din valoarea tranzacţiei, au reprezentat una din condiţiile pentru obţinerea de către Italia a tranşei de 21 miliarde de euro din fondul de redresare post-pandemie, în primul semestru din 2022.

În pofida celor mai recente evoluţii, premierul Giorgia Meloni continuă să fie mult mai indulgentă decât predecesorii în privinţa plăţilor în numerar.

În proiectul de buget, Guvernul a decis să majoreze din 2023 plafonul pentru plăţile care pot fi efectuate în numerar, de la 1.000 de euro până la 5.000 de euro.

Evaziunea fiscală este o problemă cronică în Italia, unde, potrivit datelor Trezoreriei, evaziunea se ridică la peste 100 de miliarde de euro pe an.

Plăţile cu numerar sunt mai greu de urmărit decât plăţile electronice, astfel încât este mai probabil să fie utilizate în scopuri ilicite. Cu toate acestea, obligarea oamenilor să folosească cărţile de credit pentru achiziţii importante este o măsură nepopulară în rândul unor segmente de populaţie, din motive ce ţin de libertate şi viaţa privată.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

12 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

12 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

12 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

13 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

13 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More