Update articol:

Iulian Chifu: Cazul Geoană; Nu doresc să amintesc rezervele Secretarului General NATO la numire, care avea temeri că se va folosi de poziţie pentru a face politică internă

Iulian Chifu, fost consilier pentru Securitate al președintelui Klaus Iohannis, a scris astăzi, pe Facebook opinia sa despre cazul Mircea Geoană, postare pe care o publicăm mai jos:   

“Cazul Geoană.
Am evitat să mă implic în dezbateri politice, cu atât mai mult în campanie electorală. Am o opțiune evidentă la președinție. Dar mă și cunosc, și sunt cel puțin amic cu mulți dintre candidați. Și cu Mircea Geoană. Am contemplat de pe margine temele legate de relațiile cu Rusia lui Putin, dosar de compromat, vizita din 2009 care ar fi fost normală, gafe uzuale de campanie. Am văzut și critica – cu care sunt de acord – privind utilizarea funcției de la NATO pentru a te lansa în campania prezidențială din România – vezi Remus Pricopie, Dan Tapalagă și mulți alții. Și probabil nu aș fi intervenit în spațiul public dacă nu sesizam o absență în dezbaterea acestui dosar de candidat – și nu vorbesc aici de candidatul care aduce schimbarea deși este cel mai în vârstă dintre cei înscriși în cursă.

Nimeni nu spune cât a compromis acest comportament România și pe viitorii candidați la funcții în organisme internaționale. Care vor intra în spațiul de suspiciuni că aspiră la aceste funcții pentru a face politică internă sau pentru a folosi instituțiile pentru a se auto-promova la nivel intern. Acesta e un cost pe care nimeni nu l-a relevat. Și nu doresc să amintesc aici rezervele Secretarului General al NATO la numire, care aveau exact aceste temeri.

În rest, actul nu e ilegal, nu e sancționat juridic (chiar dacă încalcă regulile la nivel aliat). Dar, desigur, e profund imoral. Însă în politică etica și moralitatea sunt păsări rare…..”

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025