Energie

Ivan spune că legislaţia ar trebui actualizată pentru ca persoane cu probleme penale să nu aducă atingere imaginii instituţiilor

Legislaţia ar trebui actualizată astfel încât persoane care au dosare penale să nu mai poată aduce atingere imaginii instituţiilor în care activează, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

Ivan a fost întrebat cum comentează cazul unui director general din Ministerul Energiei, Constantin Bordeianu, care a fost prins de poliţişti de două ori conducând fără permis şi are două dosare penale.

“Cred că nu aduce deloc un bine administraţiei publice din România şi Ministerului Energiei o persoană aflată pe o poziţie publică care are astfel de probleme. Domnia sa ocupă această poziţie în urma procesului de reorganizare, care, conform Codului administrativ din România, prevede că atunci când ţi se desfiinţează postul de director general, de exemplu, instituţia trebuie să îţi pună la dispoziţie o altă poziţie similară sau cel puţin egală cu acea poziţie. Şi, astfel, în urma reorganizării de la Ministerul Energiei, unde s-au redus cu aproximativ 15% funcţiile de conducere, (…) s-a ajuns în această problemă. Cred că este un mare minus şi cred foarte mult că poate legislaţia trebuie actualizată, inclusiv Codul administrativ, ca atunci când avem persoane cu probleme de această natură, indiferent de instituţia în care activează, să poată să existe mijloace prin care ele să nu aducă atingere imaginii instituţiei în care activează”, a afirmat Ivan.

Articole recente

Ivan spune că legislaţia ar trebui actualizată pentru ca persoane cu probleme penale să nu aducă atingere imaginii instituţiilor

Legislaţia ar trebui actualizată astfel încât persoane care au dosare penale să nu mai poată…

2 minute ago

Bogdan Ivan: Dacă am închide grupurile pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, am fi cu adevărat în risc de blackout

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a informat, vineri, că a comandat, prin TransElectrica, un studiu independent…

30 de minute ago

flydubai își consolidează prezența în România: mai multe zboruri din București, o nouă rută directă Iași – Dubai și planuri de extindere regională

flydubai crește frecvența zborurilor către București la trei curse zilnice și inaugurează ruta directă către…

48 de minute ago

Ministrul Energiei: Am transmis către Guvern propunerea de memorandum care ar urma să fie discutată în CSAT

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat, vineri, că a depus la Guvern memorandumul cu privire…

58 de minute ago

Codîrlaşu (CFA România): Dezechilibrele la nivel macro şi impredictibilitatea politicii fiscale vor menţine incertitudinea cu privire la evoluţia economiei

Dezechilibrele la nivel macro şi impredictibilitatea politicii fiscale vor menţine incertitudinea cu privire la evoluţia…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More