International

J. D. Vance sugerează că SUA ar putea retrage trupele din Germania, dacă aceasta nu respectă libertatea de exprimare

Vicepreşedintele american J. D. Vance a sugerat joi că administraţia preşedintelui Donald Trump ar putea reconsidera prezenţa militară americană în Germania dacă această ţară îngrădeşte libertatea de exprimare, potrivit Politico.eu, precizează Agerpres.

“Întreaga apărare a Germaniei este subvenţionată de contribuabilul american. Sunt mii şi mii de soldaţi americani în Germania astăzi. Credeţi că contribuabilul american va accepta asta dacă în Germania eşti aruncat în închisoare doar pentru postarea unui tweet? Evident, nu va accepta”, a spus Vance într-un interviu la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare (Conservative Political Action Conference – CPAC).

El şi-a continuat astfel criticile la adresa liderilor europeni formulate vinerea trecută la Conferinţa de Securitate de la Munchen, unde a estimat că, mai mult decât vreo ameninţare din partea Rusiei sau a Chinei, Europa este ameninţată “din interior” de migraţia ilegală, de cenzură, îngrădirea libertăţii de exprimare şi subminarea valorilor democratice, criticând în special “cordonul sanitar” care împiedică în Germania partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AFD) să acceadă la guvernare şi anularea alegerilor prezidenţiale din România decisă “pe baza unor suspiciuni şubrede ale unei agenţii de informaţii” şi în urma unor “enorme presiuni” externe.

În interviul dat joi la CPAC, J. D. Vance a acuzat guvernele occidentale că, în timpul administraţiei preşedintelui Joe Biden, au impus o cultură a cenzurii comparabilă cu cea a statelor autoritare. “Administraţia Biden a făcut mai mult pentru a distruge libertatea de exprimare, nu doar în SUA, ci şi în Europa, decât orice altă administraţie în istoria americană”, a remarcat vicepreşedintele SUA. “Urmaţi direcţia lui Donald Trump, aceea a libertăţii de exprimare, a frontierelor şi suveranităţii! Acesta este viitorul civilizaţiei noastre comune”, a îndemnat J. D. Vance europenii.

“Prietenia este bazată pe valori comune. Nu ai valori comune dacă încarcerezi oameni pentru că spun că trebuie să ne închidem graniţele (în faţa migranţilor n. red), nu ai valori comune dacă anulezi alegeri pentru că nu-ţi place rezultatul, iar asta s-a întâmplat în România, nu ai valori comune dacă ţi-e atât de teamă de propriul popor încât îl reduci la tăcere”, a mai subliniat vicepreşedintele în interviul de la Conferinţa Acţiunii Politice Conservatoare.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

4 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More