Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: investors.biontech.de
Japonia a aprobat, duminică, folosirea unui prim vaccin în lupta cu coronavirudul, cel dezvoltat de Pfizer, deschizând calea începerii campaniei de vaccinare, cu cinci luni înainte de Jocurile Olimpice, relatează AFP.
“Astăzi, ministrul Sănătăţii a dat undă verde vaccinului Pfizer”, a anunţat biroul premierului Japoniei, potrivit news.ro.
Japonia ar urma să înceapă miercuri administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech unui număr de 20.000 de angajaţi din sistemul sanitar, după care va lărgi aria la celelalte cadre medicale şi la persoanele în vârstă, începând din aprilie, folosind şi alte vaccinuri împotriva Covid-19.
Guvernul încă nu a prezentat strategia de vaccinare a populaţiei.
Organizatorii Jocurilor Olimpice au asigurat în repetate rânduri că Olimpiada, care ar fi trebuit să aibă loc vara trecută, se va desfăşura în iulie, indiferent de situaţia cu privire la pandemie.
Sportivii şi cei care îi însoţesc vor fi încurajaţi să se vaccineze, însă nu vor fi constrânşi să facă acest lucru.
Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…
Peste zece ţări au introdus sau au majorat taxele existente deja, percepute în mod specific…
Banca Transilvania finanțează compania Pinum cu peste 10 milioane de euro, susținând dezvoltarea unuia dintre…
Atacul cu drone rusești întreprins în urmă cu două zile în spațiul aerian polonez a…
Eazy Asigurări respinge categoric orice asociere cu societăți străine care operează în România fără sediu…
Criza politică franceză, cu un nou prim-ministru, dar fără guvern sau buget, este aşteptată să…
This website uses cookies.
Read More