International

Jeff Zients preia de la Ron Klain funcţia de şef de cabinet al preşedintelui Statelor Unite

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat vineri numirea ca şef de cabinet a lui Jeff Zients, fost coordonator al campaniei împotriva COVID-19, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Funcţia de şef al personalului Casei Albe (chief of staff) este una din cele mai importante din administraţia de la Washington.

Zients, în vârstă de 56 de ani, îl înlocuieşte pe Ron Klain, despre care Biden a declarat: “Când am fost ales preşedinte, ştiam că vreau ca Ron să conducă personalul Casei Albe (…) El ştie cum funcţionează statul, cum funcţionează politica, ştie cum funcţionează Congresul şi Casa Albă”.

Preşedintele l-a apreciat pe Klain ca “inteligent, hotărât şi perseverent” şi a arătat că “este important să îl înlocuiesc pe Ron cu cineva care înţelege ce înseamnă să conduci o echipă şi care să fie la fel de concentrat pe îndeplinirea sarcinilor”.

Klain (61 de ani) a deţinut funcţia timp de peste doi ani – o perioadă destul de lungă, având în vedere solicitările, menţionează aceeaşi agenţie.

“Sunt încrezător că Jeff va merge pe urmele lui Ron în privinţa unei conduceri inteligente şi stabile”, mai arată comunicatul citat de AFP, care evidenţiază activitatea de coordonator anti-COVID a noului şef de cabinet.

Zients, care va fi mâna dreaptă a preşedintelui în a doua jumătate a mandatului, are o imagine de tehnocrat, bun cunoscător al mediilor financiare şi de afaceri. Prima lui îndatorire va fi coordonarea reacţiei Casei Albe la scandalul documentelor secrete găsite în casa familiei lui Biden – o reacţie care până acum a fost mai degrabă de jenă, apreciază AFP. În acelaşi timp, preşedintele în vârstă de 80 de ani şi-ar putea pregăti şi campania electorală pentru realegerea în 2024.

Noul şef de personal a lucrat şi în administraţia fostului preşedinte Barack Obama, pe post de consilier, în special pe probleme economice. Născut chiar în Washington, el a avut succes şi în cariera de consilier economic şi de investiţii în mediul privat, acumulând o avere de cel puţin 85 de milioane de dolari, conform unei estimări publicate de Casa Albă în noiembrie 2021; în prezent, el ar putea deţine active de până la 400 de milioane de dolari, adaugă AFP.

Din 2018 până în 2020, Zients fost unul din administratorii Facebook, unde a condus auditul şi supravegherea riscurilor imediat după scandalul Cambridge Analytica.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

15 minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

18 minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

32 de minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

35 de minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

41 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More