International

Jens Stoltenberg a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită menită să dezvolte legăturile NATO în Asia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ajuns duminică la Seul, prima oprire a unei călătorii menite să întărească legăturile Alianţei cu aliaţii SUA Coreea de Sud şi Japonia, în contextul războiului din Ucraina şi competiţiei în creştere cu China, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

La Seul, Stoltenberg urmează să se întâlnească cu ministrul de externe Park Jin, ministrul apărării naţionale Lee Jong-Sup şi alţi oficiali de rang înalt, a anunţat NATO într-un comunicat. De asemenea, el se va întâlni probabil cu preşedintele Yoon Suk-yeol, a anunţat biroul prezidenţial.

Stoltenberg se va deplasa apoi luni în Japonia, unde secretarul general al NATO are programate întâlniri cu premierul Fumio Kishida şi alţi oficiali japonezi.

“Cred cu tărie că trebuie să întărim parteneriatul între Coreea de Sud şi NATO pentru că securitatea devine tot mai interconectată”, a declarat Stoltenberg pentru Yonhap într-un interviu publicat duminică. “Ce se întâmplă în Asia, Indo-Pacific, contează pentru Europa şi NATO şi viceversa”, a adăugat el.

Deşi NATO va rămâne concentrată pe Europa şi America de Nord, membrii săi sunt afectaţi de chestiuni de pe întreg globul, a spus el.

“Trebuie să răspundem acestor provocări şi ameninţări globale, inclusiv provocărilor venite dinspre China, şi un mod de a face acest lucru este, bineînţeles, lucrând mai strâns cu partenerii din regiune”, a spus Stoltenberg.

Yoon şi Kishida au devenit primii lideri din ţările lor care au participat la un summit NATO, alăturându-se liderilor Alianţei în calitate de observatori anul trecut.

După summit, Coreea de Sud şi-a deschis prima misiune diplomatică la NATO, angajându-se să aprofundeze cooperarea în materie de neproliferare, apărare cibernetică, combaterea terorismului, răspunsul la dezastre şi alte domenii de securitate.

Articole recente

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

23 de minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

28 de minute ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

34 de minute ago

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei este anchetat, potrivit presei de stat

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…

40 de minute ago

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

o oră ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More