International

Jens Stoltenberg: Apropierea politică şi militară dintre Rusia şi China creează “noi pericole” pentru NATO

Apropierea politică şi militară dintre Rusia şi China creează “noi pericole” pentru NATO şi constituie o “ameninţare” pentru multilateralism, a declarat marţi secretarul general al Alianţei nord-atlantice (NATO), Jens Stoltenberg, transmite AFP.

“Ordinea bazată pe reguli, baza multilateralismului, este ameninţată. Rusia şi China întreţin de o vreme o colaborare din ce în ce mai intensă, atât din punct de vedere politic, cât şi militar. Este vorba de o nouă dimensiune şi de o serie de provocări pentru NATO. Acest lucru creează noi pericole”, a avertizat Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat cotidianului italian La Repubblica, citat de Agerpres.

“Moscova şi Beijing îşi coordonează din ce în ce mai mult poziţiile respective în deciziile luate în cadrul organizaţiilor multilaterale cum este ONU. În plus, efectuează exerciţii militare comune, experimentează împreună zboruri pe distanţe lungi cu avioane de luptă şi [efectuează] operaţiuni maritime, iar în acelaşi timp fac un schimb intens de experienţă cu privire la sistemele de armament şi controlul internetului”, a spus Stoltenberg.

În opinia liderului NATO, aceasta trebuie să “se adapteze” pentru a răspunde în special la “ascensiunea Chinei ca putere militară” şi la “agresivitatea crescândă a Rusiei”, teme care vor fi în prim plan la summitul liderilor aliaţi din 14 iunie de la Bruxelles, în prezenţa preşedintelui SUA Joe Biden.

Deşi “nu vedem China ca un duşman (…), China nu împărtăşeşte valorile noastre. Ea nu crede în democraţie, în libertatea de exprimare sau în libertatea mijloacelor de informare”, a mai spus Jens Stoltenberg.

“China este foarte activă în Africa, Balcanii de Vest şi Arctica. Face investiţii masive în infrastructuri cheie în Europa. În spaţiul cibernetic, este o referinţă. Toate acestea au un impact imens asupra securităţii noastre”, a notat el.

În ceea ce priveşte Rusia, potrivit lui Stoltenberg, NATO observă o “abordare dublă”: “descurajare şi dialog”, în special în ceea ce priveşte controlul armelor.

“Trupele noastre sunt prezente prin rotaţie în ţările baltice, în Polonia şi în România şi avem noi modele de intervenţie, astfel încât, în cazul unei crize, să poată veni rapid noi contingente ca întăriri la faţa locului”, a subliniat Stoltenberg.

Acesta a atenţionat totodată, în ceea ce priveşte Belarus, ţară prietenă a Rusiei care se învecinează cu trei state membre NATO (Polonia, Letonia şi Lituania), că NATO va fi “vigilentă”.

“Suntem pregătiţi, fireşte, în caz de urgenţă, să protejăm şi să apărăm fiecare aliat împotriva oricărui tip de ameninţare care vine de la Minsk sau Moscova”, a avertizat secretarul general al Alianţei.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

19 minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

32 de minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

47 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

o oră ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

o oră ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More