International

Jens Stoltenberg: Rusia nu trebuie să câştige în Ucraina

Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa începând de la Al Doilea Război Mondial şi Rusiei nu trebuie să i se permită să câştige acest război, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit înaltului oficial aliat, pentru a împiedica Rusia să aibă sorţi de izbândă, NATO şi ţările sale membre s-ar putea să trebuiască să sprijine în continuare Ucraina cu arme şi altă asistenţă pentru o perioadă lungă.

”Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu aibă succes”, a spus Stoltenberg în timpul unui discurs în ţara sa natală, Norvegia.

Descriind drept un atac asupra ordinii mondiale actuale ceea ce Moscova numeşte ”operaţiune militară specială”, Stoltenberg a afirmat că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să împiedice răspândirea războiului.

”Aceasta este cea mai periculoasă situaţie din Europa începând de la Al Doilea Război Mondial. Dacă preşedintele (Vladimir) Putin chiar se gândeşte să facă unei ţări NATO ceva similar cu ce le-a făcut Georgiei, Republicii Moldova sau Ucrainei, atunci întreaga NATO va fi implicată imediat”, a subliniat secretarul general al Alianţei.

În 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova afirmă constant că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

o oră ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

2 ore ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

2 ore ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More