International

Jens Stoltenberg: Sarcina NATO este să se asigure că ascensiunea militară şi economică a Chinei nu va duce la un conflict

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a susţinut joi că sarcina Alianţei este să se asigure că ascensiunea militară şi economică a Chinei nu va rezulta într-un conflict, iar pentru acesta va fi ”hotărâtoare cooperarea transatlantică în anii următori”, scrie agenţia EFE.

La o întâlnire virtuală organizată de Colegiul Europei, Stoltenberg a anticipat că puterea economică în care s-a transformat ţara asiatică şi sporirea cheltuielilor militare ale acesteia ”vor avea un impact asupra echilibrului global de forţe”.

China, ţara cu al doilea cel mai mare buget alocat apărării, intră ”pe uşa din faţă în spaţiul cibernetic, în Arctica, în Africa şi investeşte în infrastructurile critice europene”, a amintit Stoltenberg, citat de Agerpres.

Prin urmare, el consideră că ”nu poate fi protejată regiunea transatlantică fără a avea o abordare globală”. Însă a insistat că ”nu este vorba despre translatarea NATO către Asia-Pacific”, ci de a ne asigura că ascensiunea Chinei, care în ultimii cinci ani s-a echipat cu 18 noi nave militare, ”nu conduce la un conflict”.

”China încearcă să submineze ceea ce noi am construit timp de decenii”, a mai spus secretarul general al NATO, adăugând apoi că Beijingul ”nu împărtăşeşte” valorile democratice şi nici statul de drept.

O altă provocare căreia NATO trebuie să-i facă faţă în anii următori este cea reprezentată de schimbările climatice, o ameninţare ce va conduce la noi conflicte pentru resurse, cum ar fi apa şi alimentele, şi care va provoca deplasări de populaţii, remarcă Stoltenberg, enunţând trei obiective ale Alianţei pentru combaterea schimbărilor climatice.

Unul dintre acestea este înţelegerea, monitorizarea şi evaluarea implicaţiilor încălzirii globale pentru securitate.

Stoltenberg a recunoscut de asemenea că este nevoie de o schimbare a modului de operare al NATO şi a dat în acest sens exemplul creşterii nivelului mării sau topirea calotelor polare, iar acestea ”vor avea un impact asupra multor infrastructuri şi baze ale NATO”.

”Trebuie să adaptăm forma de desfăşurare a operaţiunilor militare pentru a putea opera în condiţii climatice extreme” şi, pe de altă parte, NATO trebuie să facă un efort pentru a reduce emisiile poluante în operaţiunile sale, astfel ”sprijinind eforturile” de reducere a emisiilor de dioxid de carbon.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

11 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

11 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

11 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

11 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

11 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More