International

Jerome Powell, nominalizat pentru un al doilea mandat în fruntea Rezervei Federale americane

Actualul preşedinte al Federal Reserve (Fed), Jerome Powell, a fost nominalizat luni pentru un al doilea mandat de patru ani în fruntea celei mai puternice bănci centrale a lumii, de către preşedintele SUA, Joe Biden, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Lael Brainard, membru în Consiliul de Administraţie al Federal Reserve şi celălalt candidat serios la postul de preşedinte, a fost nominalizat pentru postul de vicepreşedinte, a precizat Casa Albă.

“Chiar dacă mai sunt multe de făcut, în ultimele zece luni am făcut progrese remarcabile în readucerea americanilor la muncă şi repornirea economiei noastre. Acest succes este o dovadă a agendei economice pe care am urmat-o şi a acţiunile decisive adoptate de Federal Reserve”, a declarat Joe Biden.

În vârstă de 68 de ani, Jerome Powell va avea nevoie să fie confirmat de Senatul SUA, care în prezent este controlat de Partidul Democrat, din care face parte şi preşedintele Joe Biden, dar care este puternic divizat. Decizia lui Biden de a continua cu Jerome Powell, un republican moderat numit în poziţia de şef al Fed de Donald Trump, este o continuare a unei politici bipartizane cu privire la ocuparea poziţiei de preşedinte al Fed iar mai mulţi senatori republicani şi-au exprimat deja sprijinul pentru Jerome Powell, în pofida relaţiei agitate a acestuia din urmă cu Donald Trump.

Jerome Powell este de profesie avocat şi între 1997 şi 2005 a fost partener la fondul american de investiţii Carlyle. Powell este şi unul dintre cei mai bogaţi preşedinţi ai Fed. Cu prilejul audierilor pentru confirmarea sa, în 2018, acesta a dezvăluit că deţine o avere cuprinsă între 18 şi 55 milioane de dolari.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

2 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

2 ore ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

2 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

2 ore ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More