Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzStatul ar trebui să-şi reformeze întâi aparatul propriu şi abia apoi să modifice regulile pentru sectorul privat, a afirmat, luni, pentru AGERPRES, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), după discuţiile cu reprezentanţii Guvernului pe tema modificărilor fiscale propuse de autorităţi.
“Dorim să promovăm un principiu în ceea ce priveşte modificările codului fiscal: de la mare la mic. Guvernul ar trebui în primul rând să facă o reformă proprie cu privire la numărul de angajaţi, salarii, eficacitate, pensii speciale. Apoi reforma să continue cu marile companii, multe dintre ele care au făcut profituri foarte mari şi ar trebui să contribuie şi ele la bugetul de stat şi abia apoi o reformă în sectorul IMM. Din păcate mereu se începe cu reforma în sectorul întreprinzătorilor mici şi nu se mai continuă cu celelalte două entităţi menţionate”, a spus Jianu.
El a menţionat că, printre cererile CNIPMMR a fost ca impozitul pe profit pentru microîntreprinderi din consultanţă fie să fie opţional, fie să fie precizate clar codurile CAEN pentru care se aplică, întrucât tipurile de consultanţă sunt diverse.
“Nu am fost de acord cu modificările privind contractele part-time, pentru că acolo vorbim de cei mai vulnerabili angajaţi şi există riscul să ajungă atât angajatorul şi angajatul să aducă bani de acasă. De asemenea, am obţinut promisiunea că diurna transportatorilor nu va fi impozitată. Totodată, am cerut un impozit fix pe clădiri”, a continuat Jianu.
De asemenea, Guvernul a fost de acord ca aceste modificări să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, cu excepţia anumitor prevederi negociate cu sectoarele respective, a mai spus preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România.
Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Va rog sa intrebati primii 10 oameni politici din statul Romania daca vor reforma?
Vor fi 10 din 10 care nu vor!
Cascavalul e bun!