Macroeconomie

Jianu: În România, firmele listate la bursă şi conduse de femei sunt peste media europeană

Firmele listate la bursă care sunt conduse de femei sunt peste media europeană şi cred că trebuie să începem să ne comportăm ca o ţară dezvoltată din punct de vedere economic, a afirmat luni fostul preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.

“Am văzut că în România firmele care sunt listate la bursă şi sunt conduse de femei sunt peste media europeană, ceea ce e un lucru grozav. (…) Cred că trebuie să începem să ne comportăm ca o ţară dezvoltată din punct de vedere economic, dar şi social, în tot ceea ce facem, să scoatem în faţă modelele de excelenţă. Mai sunt alte statistici care ne arată la media Uniunii Europene şi în ceea ce înseamnă antreprenoriatul, apropo, şi acolo suntem peste media Uniunii Europene în ceea ce înseamnă intensitatea antreprenorială feminină, dar vreau să reflectăm asupra unui lucru în perioada următoare, şi anume numărul femeilor în ceea ce înseamnă ştiinţele, matematica, a ceea ce înseamnă conceptul STEM. Şi acolo cred că ar trebui să ne aplecăm cu mai multă atenţie, cu mai multă rigoare, să contribuim nu numai la mai multe femei, dar şi la mai mulţi bărbaţi în ceea ce înseamnă ştiinţele exacte, pentru că dacă e să ne uităm pe ceea ce creează inovare, inovaţia vine din această zonă şi putem, de ce nu, să fim campioni şi în acest domeniu”, a spus Jianu, la Gala Excelenţa în Business 2024, potrivit Agerpres.

Acesta i-a îndemnat pe antreprenorii prezenţi la eveniment să meargă în judeţul Galaţi, în zonele inundate, pentru a ajuta firmele mici afectate, dar şi populaţia.

“Sigur că suntem la o Gală a Excelenţei, însă eu nu pot să uit ce se întâmplă şi în alte părţi ale ţării şi, pentru că suntem aici şi sunt firme care vor fi premiate şi care creează excelenţă în business, vă invit să mergeţi şi în Galaţi, să găsiţi firme mici care au fost afectate în această perioadă, să le ajutaţi cu tot ceea ce puteţi, pentru că ei au nevoie de tot ceea ce nu ne gândim în acest moment. Gândiţi-vă că v-aţi pierdut casa şi vă pierdeţi şi afacerea pe lângă. Adică toată munca de-o viaţă se duce aşa, pe apă. Deci, vă invit şi chiar vă rog să faceţi acest efort. Am fost săptămâna trecută acolo. Oamenii au nevoie de orice lucru care să-i ajute. Mă bucur că Guvernul României a transmis deja Comisiei Europene necesitatea de 1,5 miliarde de euro în a ajuta tot ceea ce înseamnă de la infrastructură la cetăţeni, mediul de afaceri. (…) M-am bucurat foarte tare să văd că Guvernul României se mişcă în concordanţă cu nevoile, pentru că dacă vom aştepta şi vom lăsa timpul să treacă şi îi ajutăm pe oameni când nu mai au nevoie, practic, n-am făcut şi n-am realizat mare lucru. N-am vrut să stric această seară, ci numai să vă atrag atenţia că sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor”, a transmis Florin Jianu.

Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA) a organizat, luni, Gala Excelenţa în Business 2024, un eveniment de referinţă pentru mediul de afaceri românesc, având un rol crucial în promovarea celor mai bune exemple de reuşită din economia naţională.

Evenimentul a fost găzduit de Guvernul României şi a oferit o platformă unică pentru recunoaşterea şi celebrarea companiilor, instituţiilor publice şi antreprenorilor care au demonstrat performanţă, inovaţie şi sustenabilitate în activitatea lor.

Gala Excelenţa în Business, aflată la a treia ediţie, serveşte ca un barometru al economiei româneşti, oferind o imagine clară asupra celor mai performante sectoare, companii şi instituţii. Pe lângă aspectele economice şi comerciale, Gala joacă un rol important în promovarea unui climat de afaceri etic şi responsabil. Prin recunoaşterea celor care au un impact pozitiv asupra societăţii, evenimentul încurajează practicile sustenabile şi răspunde nevoii tot mai mari de a îmbina succesul economic cu responsabilitatea socială.

Articole recente

Un vânzător de iluzii (Iulian Mareș)

Viktor Orban s-a aflat sâmbăta la Băile Tușnad, ca principal invitat al celei de-a 34-a…

6 minute ago

PROIECT EDITORIAL FEL, DEDICAT PAMÂNTURILOR RARE: Ceriu (Teodora Mîndra)

Echipa Future Energy Leaders România, platforma de tineret al Comitetul Național Român al Consiliului Mondial…

11 minute ago

Ședință CGMB: Masterplanul Velo București și proiecte privind modernizarea vehiculelor transportului în comun, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință, miercuri, de la ora 11:00, iar printre…

2 ore ago

Preţurile petrolului au crescut cu peste 3% marţi, pe fondul detensionării războiului comercial şi al presiunilor SUA asupra Rusiei

Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei…

2 ore ago

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More